Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general de la Botoșani a avut un discurs deschis pentru directorii unităților de învățământ pe care i-a invitat în Aula Magna a Colegiului Național AT Laurian.
În fața unui an școlar cu multe provocări legislative, șeful educației botoșănene a promis că toate problemele care se vor ivi pe parcurs vor fi depășite în spirit de echipă.
„În primul rând mă bucur pentru faptul că ne vedem sănătoși cu toții și îmi doresc ca de fiecare dată să fim umăr lângă umăr pentru a depăși provocările care ne așteaptă în acest an școlar, provocări care nu vor fi deloc puține. Avem o nouă lege a Educației pe care va trebui împreună să o aplicăm, să o implementăm și de ce nu, să o facem pe înțelesul tuturor așa cum cred eu că în fiecare unitate de învățământ dv. ați discutat”,
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.
Mai departe, inspectorul general a arătat că simte un „vibe bun” din partea personalului din educație care începe cu forțe proaspete noul an școlar pentru a duce sistemul de învățământ botoșănean „acolo unde îi este locul”.
„Vă felicit pentru tot ce ați făcut în anul școlar trecut, sunt rezultate care vorbesc mai mult decât 1.000 de cuvinte. Vreau să cred că veți rămâne la fel de implicați, iar noi, cei de la Inspectoratul Școlar vom fi alături de dvs pentru a vă ajuta, nu a vă încurca. Suntem aici alături de dvs, suntem aici pentru a face educație, pentru a crea caractere. Noi facem educația elevilor care vor fi părinții de mâine”
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.
Și nu în ultimul rând, Bogdan Suruciuc a pus accent pe educația copiilor care mai târziu vor deveni la rândul lor părinți și care vor avea acel bagaj de cunoștințe suficient pentru a-l oferi cu succes mai departe, generațiilor viitoare.
â
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024