În perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2015, poliţiştii botoşăneni desfăşoară Săptămâna Prevenirii Criminalităţii. Campania, desfăşurată la nivel naţional, se află la a X-a ediţie.
Ziua de astăzi – 28 septembrie – este destinată prevenirii delincvenței juvenile, astfel încât, activităţile desfăşurate de poliţişti au vizat transmiterea de informaţii menite să prevină implicarea minorilor în fapte ilegale.
În municipiul Botoşani, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au întâlnit cu elevii Şcolii Gimnaziale nr.7. Activităţile au avut caracter interactiv, copiii primind informaţii cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situaţii de risc.
Printre temele de discuţie s-au numărat implicarea într-o situaţie conflictuală şi modul adecvat de reacţie, alegerea corectă a anturajului, importanţa comunicării cu părinţii şi cadrele didactice, etc.
La eveniment, care a marcat şi debutul Săptămânii Prevenirii, a participat şi şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, comisar şef de poliţie Bunduc Mihai, care a dorit să le transmită personal elevilor, câteva sfaturi despre conduita de urmat, în aşa fel încât aceştia „să rămână” mereu de partea corectă a legii.
Expoziție de fotografie organizată de Centrul de Creație
Oana Sava
Jan 08, 2025
Centru medical de la Botoșani ÎNCHIS din această lună
Oana Sava
Jan 08, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Tipuri de debitmetre industriale
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
APEL pentru un botoșănean internat la Terapie Intensivă care are nevoie de sânge
Oana Sava
Jan 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile