Şeful postului de Poliţie din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa-Năsăud, subcomisarul Ioan Tomoioagă, a fost găsit, luni dimineaţă, împuşcat mortal la locul de muncă, primele informaţii arătând că acesta s-a împuşcat, potrivit Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud, Alexandra Vereşezan, a declarat că şeful secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş a fost găsit luni dimineaţă, 25 aprilie 2016, de către un coleg în birou, cu leziuni provocate prin împuşcare la nivelul pieptului. "A fost anunţată ambulanţa, iar personalul medical a constatat decesul. În cauză se efectuează cercetari sub supravegherea Parchetului", a spus Vereşezan.
Primele date ale anchetei arată că subcomisarul Ioan Tomoioagă, şeful postului de poliţie din comuna Petru Rareş, s-a împuşcat cu arma din dotare.
DOUĂ zile fără apă – Botoșănenii vizați de această restricție
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Durere pentru o familie de botoșăneni, bebelușul lor transportat cu elicopterul la Iași
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Polițiștii au făcut ordine în parcările cu plată, amenzi date unor șoferi „zăpăciți”
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Drumul expres Botoșani – Suceava prinde contur: Noutăți anunțate de șeful CJ-ului Gheorghe Șoldan
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile