Sanatoriul Podriga rămâne fără autorizație sanitară de funcționare și după Comisia de Dialog Social (CDS) întrunită luni la Prefectură special pentru deblocarea situației unității sanitare. Și aceasta după o ședință cum rar a putut fi văzută.
După cum v-am mai informat, Silvana Tudorache, directoarea Direcției de Sănătate Publică (DSP), instituție care refuză să acorde autorizație sanitară Sanatoriului din cauza calității apei, nu a catadicsit să vină la ședință. Aceasta cu toate că este în joc soarta a peste 70 de pacienți și a 60 de salariați. A trimis-o în loc pe Felicia Beleca, șefa departamentului de supraveghere din cadrul DSP, care a avut un tupeu rar întâlnit și o atitudine sfidătoare chiar, dând impresia că reușește să găsească câte o problemă la orice soluție propusă.
S-a venit cu ideea ca sanatoriul să fie alimentat cu o cisternă, a cărei apă să fie schimbată la fiecare trei zile, însă șefa de la DSP Botoșani a răspuns că ar trebui ca la fiecare trei zile să meargă cineva de la instituție să verifice calitatea apei și ”noi nu avem personal suficient”. Aceasta în condițiile în care Sanatoriul Podriga pierde zilnic 8.000 de lei fiindcă nu mai primește bani de la Casa de Asigurări de Sănătate în lipsa autorizației sanitare, peste 70 de bolnavi cu boli psihice nu au unde să se ducă, iar zeci de salariați pot rămâne fără loc de muncă.
”Asta este”, a fost răspunsul dezarmant dat de Felicia Beleca și care i-a lăsat interziși pe cei prezenți.
Timp de zeci de minute, prefectul, președintele Consiliului Județean, conducătorii Sanatoriului Podriga și sindicaliștii din sănătate nu au reușit să obțină un răspuns pertinent la întrebarea: Cum funcționează Spitalul Săveni, grădinițele și școlile din Săveni și de ce nu mai poate funcționa Sanatoriul Podriga, deși toate aceste unități primesc aceeași apă prin aceeași conductă?
Cu toții i-au explicat că în trei luni SC Nova Apaserv SA va finaliza lucrările prin proiectul european și Sanatoriul Podriga va fi alimentat cu apă din Prut, astfel încât, fiind o situație de urgență, se poate libera și o autorizație provizorie.
Felicia Beleca a refuzat și această variantă, mai la toate propunerile răspunzând că ”nu este legal”, ”dacă îmi arătați unde scrie în lege” și altele de acest gen.
A sfârșit enervându-i pe prefectul Dan Nechifor și președintele CJ, Gheorghe Sorescu. La două luni de la expirarea autorizației Felicia Beleca s-a gândit să anunțe Ministerul Sănătății, primul reprezentant al Guvernului în Botoșani dându-i de veste că a făcut el acest lucru.
”Ei, na, foarte bine”, a fost reacția Feliciei Beleca, moment care a generat rumoare generală în sală.
Imediat s-a și terminat ședința exact așa cum a început: Sanatoriul Podriga nu este autorizat sanitar, în timp ce Secția Săveni a Spitalului Județean, dar și o mulțime de școli și grădinițe, care primesc exact aceeași apă, au autorizație sanitară. Felicia Beleca a răspuns că regimul de autorizare a unităților de învățământ este altul, iar despre secția ce aparține de ”Mavromati” n-a putut da informații, răspunsul său lăsând din nou asistența cu gura căscată: ”n-am știut care este ordinea de zi”. Aceasta cu toate că primise dispoziție scrisă de la șefa DSP să participe la această ședință.
Cât despre miile de locuitori din Săveni care primesc apă neconformă... aceștia pot primi dacă sunt anunțați asupra calității precare. ”Nu este treaba noastră”, a răspuns Felicia Beleca atunci când a fost întrebată dacă i-a informat, deși lucrează la Direcția de Sănătate Publică, nu Privată. (S.B.)
CITEȘTE ȘI:
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile