După ce zeci de ani agricultura românească şi-a căutat pieţele pierdute în 1989, la câteva luni de la înlăturarea de la putere a dictatorului Hosni Mubarak, în 2011, România a devenit brusc unul dintre principalii furnizori de grâu ai Egiptului, scrie publicația Ordinea.ro
Primăvara arabă a repus România pe harta furnizorilor de materii prime agricole în dauna unor producători tradiţionali precum Franţa sau Rusia. În paralel la Bucureşti se declanşa cea mai importantă campanie împotriva corupţiei care viza în mod special desfiinţarea „baronilor locali” şi trecerea pe linie moartă a afaceriştilor cu influenţă asupra aparatului de guvernare. Perioada care a urmat „democratizării” regimurilor nord-africane coincide cu investiţiile masive ale unor companii americane în Portul Constanţa şi în regiune, cu momentul în care Radu Mazăre pierde definitiv controlul local dar şi cele 20 de procente deţinute la administraţia portului, şi nu în ultimul rând cu decizia Comisiei Europeane de relaxarea a reglementărilor privind importurile de Organisme Modificate Genetic (OMG).
Totul a început în 2011, când la o diferenţă de doar câteva zile regimurile dictatoriale nord-africane s-au prăbuşit unul după celălalt ca o demonstraţie perfectă a „Teoriei Dominoului”: în decembrie 2010 în Tunisia, a urmat Egiptul şi Algeria în ianuarie 2011, iar în februarie Libia. În doar câteva luni, nu mai puţin de nouă state, de la Golful Aden până la Tunis via Suez au trecut prin foc şi sabie. Dictatori consideraţi până atunci nemuritori şi invincibili au fost scoşi din joc la modul brutal. Preşedintele tunisian Ben Ali a fost înlăturat, Egiptul a fost scăpat de dictatorul Hosni Mubarak, conducătorul Libiei, colonelul Muammar al-Gaddafi, a fost linşat în plină stradă, iar în 2012 a fost schimbat prin metode similare şi Ali Abdallah Saleh, preşedintele Yemenului. Discutăm despre controlul rutelor comerciale din Mediterana şi a Suezului, statele vizate fiind pe de o parte mari producători de petrol, dar şi clienţi de produse agricole, „hrana” acestora fiind asigurată în mod tradiţional de SUA, Europa şi Rusia.
Încercând să se plieze pe trendul internațional al schimbării, o mare coaliţie politică (USL) reuşeşte în ianuarie 2012 antamarea unor proteste de stradă în România, declanşate în prima fază la Târgu Mureş şi ulterior în Bucureşti, având ca principal element de incitare propunerea de lege privind reforma sistemului de sănătate publică. O lună mai târziu guvernul a căzut după ce Emil Boc şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru. După câteva încercări eşuate de formare a unui nou guvern, preşedintele Băsescu este nevoit să-l desemneze premier pe Victor Ponta. Noua coaliţie majoritară ajunsă astfel la putere reuşind să-l suspende pe preşedinte fix două luni mai târziu: „Uitaţi-vă la revoluţiile din nordul Africii. Am încercat şi noi ceva de genul ăsta în ianuarie, unele subiecte ne-au reuşit, altele, nu. Dar nu intru în detalii…” declara strategul politic Viorel Hrebenciuc în mai 2012.
Suspendarea preşedintelui a coincis şi cu decizia Curţii Supreme de condamnare la doi ani de închisoare cu executare a fostului premier Adrian Năstase. Momentul a devenit simbolic deoarece a deschis calea unui lung şi controversat şir de anchete ale justiţiei, arestări şi condamnări la cel mai înalt nivel, cere au schimbat în ultimii 4 ani guvernarea statului român de la nivel local până la centru. Revenind la punctul de cotitură, la nici patru luni de la înlăturarea lui Mubarak, Egiptul care este cel mai mare importator de grâu din lume, a anunţat în mai 2011 includerea României şi Ucrainei pe lista furnizorilor oficiali de grâu. Tot atunci, Autoritatea de Stat pentru aprovizionarea cu produse de bază a Egiptului a semnat contracte de import cu companiile Louis Dreyfus şi Cargill Inc. În timp ce olandezii de la Dreyfus au cărat egiptenilor grâu din Rusia, americanii de la Cargill au încărcat 60.000 tone de grâu românesc din Portul Constanţa. Contractele au fost reînnoite anual, şi astfel în 2013 traderii locali de cereale Ameropa Grains şi Alfred C. Toepfer (controlată de americanii de la ADM) au vândut fiecare câte 60.000 tone de grâu românesc Egiptului, pentru ca în 2014 ţara noastră să devină al doilea cel mai mare exportator de grâu în Egipt. După Franţa, care a fost principalul furnizor de grâu al Egiptului cu livrări de circa 1 milion de tone, România a venit pe locul secund cu 780.000 de tone (26,8% din necesar) depăşind astfel Rusia care a asigurat 765.000 de tone (26,3%). În 2015, conform informaţiilor date publicităţii de ministrul egiptean al Aprovizionării, Khaled Hanafi, Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a cumpărat din România o cantitate de peste 1,20 milioane tone de grâu depăşind astfel livrările Franţei din anul precedent. Jumătate din cantitate a fost livrată Egiptului de compania americană Bunge şi cealaltă jumătate prin compania elveţiană Nidera (controlată de China). În acest moment comerţul mondial cu materii prime agricole este controlat de formula „ABCD” adică Archer Daniels Midland Co. (ADM), Bunge Ltd., Cargill şi Louis Dreyfus, primele trei deţinute de americani, în timp ce Dreyfus are sediul central în Olanda şi este controlată de afacerista Margarita Louis-Dreyfus (Bogdanova înainte de căsătorie), de cetăţenie elveţiană, născută la Leningrad şi şcolită la Moscova.
Pe măsură ce producţia agricolă românească a fost resuscitată cu fonduri europene, bani de la buget şi investiţii speculative, materiile prime agricole din această zonă şi facilităţile de transport au devenit atractive pentru „arhitecţii” economiei mondiale. Iar în ultimii ani s-a trecut practic de la tatonări subtile la abordări hotărâte pe toate fronturile. În acest trend, pe 17 martie 2015, compania americană ADM Chicago anunţa că urmează să achiziţioneze două terminale de export cereale în Portul Constanţa, facilităţi ale societăţilor româneşti North Star Shipping şi Minmetal. O tranzacţie foarte importantă dacă ţinem cont de faptul că, în prezent, cele două terminale manipulează peste 5 milioane de tone de marfă. Celălalt colos american, Cargill, a trecut la achiziţionarea de silozuri în România. În paralel, fondul de investiţii american Anholt Investment, prin subsidiara Southern Harvest Partners, a achiziţionat în 2014 fermele Agraria Nord şi Arland din judeţul Botoşani (6.000 hectare teren arabil), iar în august 2015 a mai cumpărat şi societatea Multiagra din Vlăsineşti, fondată de Gheorghe Portariuc, tatăl primarului din Botoşani (1.460 de hectare). Intrarea americanilor pe piaţa românească a fost plănuită încă din 2012, odată cu „Primăvara Arabă”, atunci când, pe 25 ianuarie, a fost lansată la Washington DC organizaţia „Consiliului de Afaceri Româno-American” sau AMRO, din care fac parte ADM şi Cargill, alături de corporaţiile Chevron, ExxonMobil, Smithfield, Raytheon, Pharma, MetLife, Amgen, Timken, Mega, Eli Lilly, Johnson&Johnson, Honeywell, Baxter, CNH şi Invenergy. Această entitate non-profit, aflată sub coordonarea ExxonMobil (compania care exploatează rezervele de petrol şi gaze din partea românească a platoului continental al Mării Negre), este reprezentată de Eric Stewart, care ocupă poziţia de preşedinte executiv. În viaţa de zi cu zi, Stewart este partener la Williams & Jensen, PLLC din Washington DC, o firmă de avocatură şi lobby apropiată Casei Albe.
CITEȘTE: Se întâmplă la Botoșani: Un tânăr face bani din piatră seacă, dintr-o afacere cu...scaieți
