Ziua Bastonului Alb a fost marcată la sfârșitul săptămâni trecute la Cinematograful Unirea, printr-un eveniment organizat de consilierul județean Cristina Breșug și de Laura Dănilă, vicepreședinte filialei județene a Asociației Nevăzătorilor din România.
Invitat și moderator al atelierelor de lucru cu copii atipici și tipici a fost profesorul Viorel Micu, cel care a fost timp de 15 ani asistentul lui Vasile Adamescu.
Povestea lui Vasile Adamescu (profesor și artist român, cu surdocecitate), a ajuns din nou la Botoșani, de această dată printr-o expoziție de ceramică figurativă cu sculpturile sale, accesibilă și persoanelor cu dizabilități și rularea documentarului despre viața sa in cinematograful "Unirea".
Ateliere de lucru unde copiii tipici (fără deficiențe), au experimentat ce înseamnă să nu ai vedere pentru câteva minute, demonstrații de orientare spațială cu bastonul alb pe stradă, atelier de creare sticle senzoriale pentru elevii nevăzători și cu alte dizabilități, precum și ateliere de activități senzoriale pentru copiii tipici au fost doar câteva activități desfășurate.
”Ei simt și văd cu inima și cu ochii minții, pentru că s-au născut cu deficiențe de vedere sau le-au dobândit pe parcursul vieții. Nevăzătorii pot face aproape tot ceea ce putem face și noi, doar că în mod diferit și cu alte instrumente. Pentru aceasta, au nevoie de înțelegerea și protecția celor din jur. Prin întâlnirea cu ei am dorit să le arătăm că nu sunt singuri și că au în noi un sprijin”,
Cristina Breșug, consilier județean.
Și-a exprimat onoarea pentru continuarea colaborării cu profesorul Viorel Micu și a anunțat că în luna august au demarat împreună seria proiectelor dedicate oamenilor ”speciali” cu atelierele de lutterapie (o ramură a terapiei ocupaționale cu foarte multe beneficii), organizate în premieră la Botoșani.
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024