Îmbulzeala de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPIV) a devenit parte din cotidian la Botoșani. Nimeni nu pare să se mai mire de sumedenia de tineri care se împing unii în alții la ușa instituției.
Imaginea din exterior este însă cu totul alta privită din unghiul celor care sunt pregătiți în fiecare dimineață.
Salariații de la Serviciul de Permise susțin că mare parte dintre viitorii conducători auto de la Botoșani nu au cunoscut educația în primii șapte ani de viață.
”Vin și scuipă, înjură, picioare pe pereți, eu v-aș invita pe fiecare reprezentant al școlilor de șoferi din toate reprezentanțele care sunteți aici, pentru că sunt oamenii noștri, dar dacă nu luăm nici o măsură, nu știu, e strigător la cer. Se împing dimineața, sar ușile din balamale, vă spun sincer. Primim câte 20 în sălile de examinare, le spun, vă rog frumos dați voie să intre doamnele”,
Dănuț Ciubotaru, șeful Serviciului de Permise de la Botoșani
Iar de la an la an numărul celor care posedă permis de conducere este într-o creștere fulminantă. În anul 1998 de exemplu doar 39.000 de botoșăneni aveau dreptul să conducă un autoturism.
În anul 2016 numărul acestora a ajuns la 121.000. Și nu toți cei care trec de examene adoptă o conduită normală în trafic, motiv pentru care nu puține au fost cazurile de violență în trafic.
Unul dintre instructorii auto prezent la ședința care a avut loc azi la Prefectură a cerut ca la o viitoare întâlnire să fie invitați și psihologii care le dau avize acestor tineri, care ajung șoferi.
ACUM: Ofertă social democrată pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Prime uriașe pentru o victorie cu FCSB: Iftime a anunțat CÂȚI bani vor lua jucătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024