Aflată într-o zonă sinistrată din municipiul Dorohoi, Elena Udrea a propus familiilor ale căror case au fost avariate să se mute într-un bloc din municipiul Dorohoi. Ea a purtat o discuţie în acest sens cu primarul Dorin Alexandrescu căruia i-a promis că în două-trei luni va aloca din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului fonduri pentru achiziţionarea imobilului. Acesta există deja, este în stadiul de finisare, dar aparţine unei persoane private. Problema este că, unele familii sinistrate refuză să îşi părăsească casele, deşi Elena Udrea le-a spus că nu prea se mai pot aloca fonduri pentru imobilele în care locuiesc deoarece se află în zone inundabile şi deja au fost avariate în mai multe rînduri, iar Guvernul a repartizat de mai multe ori bani pentru repararea caselor. „
Trebuie să găsim o soluţie comună pentru toată lumea. Domnule primar discutaţi cu oamenii şi încercaţi să găsiţi o soluţie comună. Vorbiţi cu oamenii să fie de acord”, s-a adresat
Elena Udrea, primarului de Dorohoi. Imobilul respectiv ar putea oferi adăpost pentru aproximativ 40 de familii, care ar avea unde locui în decurs de circa 2-3 luni de zile. Oamenii din zonă nu prea agreează ideea de a-şi lăsa casele pentru a merge la bloc, mai degrabă preferînd varianta ca statul să le acorde o sumă de bani, pentru refacerea clădirilor avariate. Lucru imposibil, în opinia Elenei Udrea care a declarat că, dacă se vor aloca fonduri în acest sens, peste un an de zile, inundaţiile ar putea strica din nou ce s-ar repara acum.