Informația că în autocarul răsturnat la Pașcani se afla Ansamblul ”Flori de măr” din Curtești a fost confirmată de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), grupul din comuna limitrofă municipiului reunind copii de la mai multe unități de învățământ.
O bună parte a călătorilor au terminat însă școala, dar făceau în continuare parte din formație.
Cel mai grav a fost rănită o fată căreia i s-au amputat brațele.
”Politraumatism prin accident rutier (pasager autocar). Amputație totală de braț stâng. Amputație parțială braț drept. Traumatism cranio cerebral cu pierderea cunoștinței. Plăgi contuze hemifacies drept și regiunea fronto temporală dreaptă”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-ISU Iași, pentru bzi.ro.
Ar fi vorba de o elevă a Colegiului Național AT Laurian.
O alta, de la Liceul Pedagogic, prezintă răni la nivelul feței și este operată la chirurgie plastică.
Totodată, una dintre femeile din autocar are clavicula ruptă.
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024