Muzeul Astra din Sibiu a organizat, în perioada 20-25 iulie, Olimpiada Națională "Meşteşuguri artistice tradiţionale", faza naţională.
Nu mai puţin de 26 de judeţe din ţara noastră au fost reprezentate în cadrul acestui concurs.
"Participanţii au fost distribuiţi pe 33 de secţiuni, precum: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecţionat piese de port popular, confecţionat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, ciucuri pe chelteu, împletit, împletit fibre vegetale, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, xilogravură, pirogravură, prelucrare metal, mobilier pictat, confecţionat jucării tradiţionale, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, modelat ceramică, olărit, confecţionat măşti, artă decorativă. La ediţia din acest an, am organizat 7 ateliere meşteşugăreşti interactive: atelier de mozaic, atelier de broderie pe piele, ateliere de arta decupării hârtiei, caligrafie chinezească, atelier de xilogravură, atelier de confecţionat jucării tradiţionale, atelier de confecţionat podoabe”, au transmis organizatorii.
Palmaresul elevilor din Botoșani este și el impresionant.
La secţiunea Pictura naivă, Nicuşor Şerpe, de la Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" Botoşani (prof. coord. Carmen Maxim), a obținut Premiul I.
”Încă o zi, încă o realizare, mândru să vă zic, după un succes nedezvăluit cu locul 1 pe județ la pictură, astăzi am luat locul 1 pe țară (etapa națională). Mâine cine știe ce urmează. Abia e începutul!”, a scris imediat după competiție Nicușor.
Și la secţiunea Icoane pe lemn, Premiul I a fost adjudecat de o elevă din Botoșani. Este vorba despre Elena Iordache, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Gheorghe" Botoşani (prof. coord. Ioana Șcarlii).
Și Delia Maria Constantineanu, de la Școala Gimnazială 1 Vlădeni, județul Botoșani, a impresionat juriul Olimpiadei Naționale ,, Meșteșuguri Artistice Tradiționale", obținând un onorant Premiu III la secțiunea Încondeierea ouălor.
”Dedicăm premiul tuturor copiilor din Vlădeni, care, cu migală, răbdare și credință, practică acest meșteșug, neîntrerupt, de mai bine de 14 ani. Suntem mândri de elevii noștri!”, este mesajul transmis de reprezentanții Școlii din Vlădeni.
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024