Acțiune a Biroului de Siguranță Școlară.
La data de 3 martie 2021, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Darabani au continuat seria acțiunilor pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor în unitățile de învățământ și prevenirea absenteismului școlar.
În urma activităților desfășurate pe raza orașului Darabani, au fost verificate patru mijloace de transport școlar, au fost instruiți 87 de elevi și au fost verificate șase unități comerciale din zona adiacentă unităților școlare.
De asemenea, au fost identificați șapte elevi care absentau de la cursuri, ulterior fiind întocmite informări către unitățile de învățământ la care aceștia sunt înscriși, în vederea luării măsurilor de monitorizare.
(Foto – Someseanul.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024