Înainte cu o zi de celebrarea Zilei Internaționale a Copilului, mai mulți elevi și profesori, dar și botoșăneni care au vrut să dea o mână de ajutor au împodobit un copac din Parcul Ferdinand în culorile curcubeului.
Redăm mai jos mesajul transmis de cei care au organizat activitatea:
„Da, a ieșit curcubeul! Nu de bunăvoie dintre nori, ci adus de elevii Școlii Gimnaziale „Elena Rareș” prin proiectul „Orașul meu în straie de sărbătoare”, inițiat de profesorii, Claudia Hârtie și Loredana Șușter.
Din același proiect face parte și ștergarul pictat pe una dintre aleile Parcului Primăriei, fiind foarte apreciat de botoșăneni.
De această dată, în Ajun de 1 Iunie, cu gândul la copilărie, un copac a fost îmbrăcat cu straie de sărbătoare, în culorile curcubeului. Această activitate a strâns laolaltă aproximativ 30 de elevi și profesori, dar și trecători care și-au oferit ajutorul.
„Copacul curcubeu” este reprezentativ și pentru proiectul Erasmus „Break Bullying Barriers”, proiect derulat în cadrul școlii cu mai multe țări partenere. Panglicile multicolore purtate de vânt pot simboliza depășirea barierelor în lupta copiilor cu bullyingul.
Așadar, până pe 12 iunie, în Parcul Primăriei veți găsi un copăcel curcubeu, fundal inedit pentru selfie-uri.”
Militarii de la Botoșani s-au pregătit intens la o acțiune organizată cu alte două batalioane
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Becali îl scoate din primul 11 pe un fost jucător de la FC Botoșani: Pierde toate mingile
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Schimbări anunțate în școli: CE va interzice noul ministru al Educației
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Botoșănean surprins pe camerele video în timp ce abandonează un câine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile