Memorialul Ipotești ‒ Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 2-3 iunie 2023, ediția a X-a a Seminarului Eminescu.
Studenți și profesori din mai multe centre universitare din România și Republica Moldova vor participa timp de două zile la ateliere de lucru, conferințe, mese rotunde, un cenaclu literar și la alte activități care au ca obiect opera eminesciană.
La seminar vor participa studenți și profesori de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș, Universitatea „Ovidiu” din Constanța, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți (Republica Moldova).
Lucrările Seminarului debutează pe 2 iunie, ora 10.00, cu o secțiune coordonată de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu (Memorialul Ipotești / Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava). În continuare, conf. univ. dr. Daniela Petroșel (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) va modera atelierul de lucru „La ce e bună critica literară?” și va susține conferința „Vladimir Streinu. Note la o biografie interioară”. Conferința va fi urmată de masa rotundă „Exegeza eminesciană sub lupă. Vladimir Streinu”. Lectorul superior Anatol Moraru va ține conferința „Poezia de detenție a lui Andrei Ciurunga”. Activitățile din prima zi se vor încheia cu Cenaclul literar „Voci poetice în dialog”.
În cea de-a doua zi, pe 3 iunie, lect. univ. dr. Gina Puică (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) va modera partea a II-a a Mesei rotunde „Exegeza eminesciană sub lupă. Vladimir Streinu”. Atelierul de lucru „Lecturi critice în dialog” va include prezentarea conf. univ. dr. Luminița Chiorean (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș), intitulată „Eminescu... reloaded”, și cea a lect. univ. dr. Adrian Jicu (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), cu tema „Criticilor mei. O interpretare”.
Manifestarea se va încheia cu Dezbateri finale și o vizită la Mănăstirea Agafton.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024