Nu mai puţin de 250.000 de absenţe au fost înregistrate în prima lună din acest an şcolar, conform datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Numărul mare de absenţe este pus de şefii acestei instituţii pe seama anotimpului, dat fiind faptul că toamna, mai ales în mediul rural elevii sunt folosiţi de cele mai multe ori de proprii părinţi la munca câmpului.
Numărul mare de absenţe este cu atât mai grav cu cât, absenteismul este un motiv pentru care familiile elevilor care lipsesc e la şcoală sunt tăiate de la alocaţiile complementare acordate de stat. În acest an, circa 2.500 de astfel de ajutoare financiare au fost ori diminuate ori eliminate pe o perioadă de trei luni de zile.
„Este început de an şcolar şi nu putem pune acest număr mare de absenţe decât pe seama includerii elevilor în alte activităţi. Fie la munca câmpului, fie în alte treburi gospodăreşti mai cu seamă decât a le pune pe latura aceea a oboselii şi suprasolicitării de sfârşit de an. Acum rămâne să monitorizăm în continuare această situaţie, fiecare director de unitate de învăţământ, împreună cu diriginţii trebuie să realizeze un plan de măsuri sau măcar să încerce să gestioneze această situaţie pentru a efectele să nu fie devastatoare”, a declarat
Ada Macovei, inspector școlar general. Şefa educaţiei botoşănene a mai precizat că în ultimii trei ani a luptat foarte mult pentru ca elevii din clasele terminale să nu fie exmatriculaţi din cauza absenţelor, printr-o mai strânsă legătură cu familiile acestora prin toate mijloacele posibile.
(G.E.)