Spre deosebire de anul școlar 2015-2016, în 2017 simularea examenelor naţionale se va desfăşura în aceeași perioadă (13 - 17 martie), atât pentru elevii clasei a VIII-a, cât și pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a.
Semestrul al doilea, care a început în 13 februarie, se va încheia în 16 iunie. Probele la examenul de Bacalaureat încep în 6 iunie şi se încheie în 30 iunie, iar Evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a se va desfăşura în 19-22 iunie.
Simulările examenelor naţionale, la clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a
În martie, la o lună după începerea semestrului al doilea, vor avea loc simulările la probele pentru examenele naţionale, care vor fi susţinute de elevii claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a. Astfel, elevii clasei a VIII-a vor susţine în 13 martie simularea probei scrise la limba şi literatura română de le Evaluarea Naţională, în 14 martie la limba maternă şi în 15 martie la matematică.
Simularea pentru Bacalaureat va fi în 13 martie la limba română, în 14 martie la limba maternă şi în 15 martie la istorie pentru profilul umanist şi la matematică pentru profilul real, la cele trei probe participând atât elevii din clasa a XII-a, cât şi cei din clasa a XI-a. Simularea probei la alegere a profilului şi specializării, susţinută la una dintre materiile biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică şi argumentare, sociologie, psihologie, va avea loc în 17 martie şi la aceasta vor participa doar elevii clasei a XII-a.
Rezultatele la simulările examenelor naţionale vor fi afişate în 31 martie, la unităţile de învăţământ, şi vor fi analizate prin discuţiile cu elevii, dezbateri în clasă, şedinţe cu părinţii şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea îmbunătăţii performanţelor şcolare.
Evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a
În aprilie vor avea loc şi evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Primii testaţi vor fi elevii clasei a II-a, în săptămâna dinaintea Paştilor, respectiv în 10 aprilie vor fi probele scrise la limba romană şi limba maternă, în 11 aprilie citit la cele două discipline, în 12 aprilie proba scrisă la matematică şi în 13 aprilie limba română pentru minorităţile naţionale, scris şi citit.
Elevii clasei a IV-a vor susţine doar probe scrise la evaluarea naţională, în 3 mai la limba română, în 4 mai la matematică şi în 5 mai la limba maternă. Vor urma elevii clasei a VI-a, care vor susţine probe la limbă şi comunicare în 10 mai şi la matematică şi ştiinţe ale naturii în 11 mai. Tezele vor avea loc cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului al II-lea.
În acest an, pentru programul “Şcoala Altfel” nu mai este o perioadă fixă, fiecare şcoală putând decide în ce săptămână organizează aceste activităţi. În semestrul al doilea, şcolile pot opta să organizeze “Şcoala Altfel” în săptămânile: 27 februarie - 31 martie şi 15 mai - 9 iunie pentru învăţământul preşcolar şi primar, respectiv 27 februarie - 31 martie şi 15 mai - 9 iunie pentru învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal. Perioada programului "Şcoala altfel” nu trebuie să coincidă cu cea în care se susţin tezele semestriale.
Vacanţa de vară va începe în 17 iunie şi se va încheia în 10 septembrie.
Probele de la examenul de Bacalaureat, susţinute din 6 iunie până în 30 iunie
Cursurile pentru clasa a XII-a se vor încheia în 26 mai.
Pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat, înscrierile vor avea loc în perioada 22 - 26 mai. Examenul de Bacalaureat va începe cu probele orale şi de competenţe, respectiv limba română (6-7 iunie), limba maternă (8-9 iunie), competenţe digitate (9, 12-13 iunie) şi limbă străină (16-17 iunie).
Probele scrise vor începe în 26 iunie cu limba şi literatura română, 27 iunie - limba şi literatura maternă, 28 iunie – proba obligatorie a profilului şi specializării (matematică sau istorie), 30 iunie - proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele primei sesiuni a Bacalaureatului vor fi afişate în 5 iulie, până la ora 16.00 şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, afişarea rezultatelor finale fiind programată în 10 iulie.
Probele scrise de la Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a
Elevii clasei a VIII-a vor termina cursurile în 9 iunie şi se vor înscrie la Evaluarea Naţională în 7-9 iunie.
Probele scrise vor fi susţinute în 19 iunie la limba şi literatura română, în 21 iunie la matematica şi în 22 iunie la limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate în 26 iunie şi tot atunci pot fi depuse contestaţii, care vor fi soluţionate până în 30 iunie, când vor fi anunţate rezultatele finale.
Din acest an şcolar, ponderea mediilor din clasele V-VIII la admiterea la liceu va fi de 20 la sută, faţă de 25 la sută până acum, iar admiterea va fi făcută într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care vor fi analizate cazurile speciale. Admiterea în liceu se va finaliza în 28 iulie.
Cu ce nu ai voie să intri în sala de clasă
Se interzice candidaților la evaluarea națională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ în acest scop.
Candidații care refuză depozitarea obiectelor nu vor fi primiți în examen.
Se interzice candidaților la evaluarea națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
Încălcarea regulilor va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi vor fi eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise/ciornele/foile din lucrările scrise.
Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă. (Sursa: Observator)
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024