La fiecare disciplină școlară se va încheia anual o singură medie, numărul de note acordate anual fiecărui elev va fi stabilit de către profesor.
De asemenea, exmatricularea elevilor și colectarea banilor de la părinți nu vor mai fi posibile, potrivit unui ordin ce a fost oficializat chiar ieri.
Ordinul Ministerului Educației nr. 4.183/2022, publicat în Monitorul oficial 675, stabilește, de fapt, un nou Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit noului regulament, care va intra în vigoare în septembrie, la fiecare disciplină se va încheia anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar, scrie Avocatnet.ro.
Reamintim că, începând din anul școlar 2022-2023, vor fi eliminate semestrele, urmând să existe cinci module de învățare, respectiv cursuri.
Apoi, numărul de calificative ori note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, va fi stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru.
Numărul de calificative ori note acordate anual la fiecare disciplină va trebui să fie cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ. Asta înseamnă că, dacă au două ore pe săptămână alocate, de exemplu, fizicii, elevii vor trebui să aibă la sfârșitul anului cel puțin cinci note la acea materie.
De asemenea, au fost eliminate din legislație dispozițiile referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este un drept constituțional, iar învățământul este obligatoriu până în clasa a XII-a.
În plus, au fost eliminate orice dispoziții care dădeau înainte posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024