Paul Şmit este de astăzi, miercuri, 3 iulie 2013 noul director general al societăţii Eltrans după ce a preluat ştafeta de la Victor Ivănescu, cel care îi va fi adjunct în actualul mandat de patru ani de zile. Membrii Consiliului de Administraţie au avut o şedinţă care s-a finalizat în urmă cu aproximativ jumătate de oră şi în cadrul căreia Paul Şmit a obţinut decizia de numire.
Rocada s-a produs la aproximativ două săptămâni de zile distanţă de la data la care cei doi şefi ai societăţii au promovat concursurile pentru funcţiile de conducere. „
Am avut emoţii, dar acum mi-au trecut şi mă apuc de treabă”, a declarat
Paul Şmit, directorul general de la Eltrans pentru
Botoşăneanul. Tot astăzi el şi-a înaintat demisia de la
Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri iar procesul de predare primire va fi efectuat în cursul dimineţii de joi, 4 iulie 2013.
CITEŞTE şi:
Tensiune prelungită pentru noul şef de la Eltrans: Aştept cu interes să preiau
Pentru a vedea cu ce gânduri preia Paul Şmit conducerea Eltrans