120 de persoane aproximativ lucrează în prezent la societatea Eltrans aflată sub tutela Consiliului Local și care se ocupă exclusiv de transportul botoșănenilor cu tramvaiul.
Discuțiile privitoare la numărul mare de salariați justificat sau nu, nu prea își mai au sens la momentul actual, crede primarul Cătălin Flutur aflat la începutul celui de-al treilea mandat.
”Sunt cei care există și nu ne gândim acum de ce există. Au un loc de muncă, nu știu dacă trebuie atâția, este clar. Cei de la Eltrans au primit o sarcină să se gândească ce vor face începând cu acest an, sau de anul viitor, odată cu implementarea proiectului de reabilitare a transportului în comun”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Proiectul privitor la reabilitarea transportului public local este pregătit spre a fi depus imediat ce se publică ghidurile de finanțare europeană.
”Este foarte clar, în momentul în care roata la tramvai s-a oprit, ei trebuie să găsească niște soluții tranzitorii, de criză, pentru salariați. Ceea ce poate să însemne șomaj tehnic, să primească de la stat 75% din salarii, nu mai știu exact condițiile șomajului tehnic, sau să încerce să preia o serie de activități, cum am propus la un moment dat”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Singura posibilitate prin care ar mai putea fi păstrați o parte dintre angajații de la Eltrans ar fi preluarea de către societate a serviciului de parcări din municipiu.
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024