Societatea Eltrans deţine în prezent un număr de trei microbuze Iveco cu un număr de 16 locuri, din care unul este folosit pentru transportul personalului de la serviciul de exploatare, respectiv vatmani sau taxatori la intrarea sau ieşirea din schimb.
Pentru celelalte două însă conducerea societăţii de transport a propus în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor care a avut loc săptămâna trecută, oferirea spre
vânzare. Şefii Eltrans şi-au motivat solicitarea prin faptul că încercările repetate de folosire a microbuzelor în transportul ocazional sau reglementat nu au avut rezultat din cauza cererii foarte mici de pe piaţă. De asemenea, demersurile făcute la Consiliul Local pentru înfiinţarea unor noi trasee de maxi taxi şi implicit repartizarea unui astfel de traseu pentru microbuzele societăţii au avut rezultate negative. În concluzie reprezentanţii au decis că menţinerea maşinilor în stare de conservare ar duce la uzura fizică şi morală a acestora.
Cele trei microbuze au fost achiziţionate la începutul anului 2005, fiind noi la momentul cumpărării, în prezent fiecare vehicul având în bord un parcurs de aproximativ 150.000 de kilometri. Valoarea contabilă de achiziţie este de aproximativ 100.000 de lei noi pentru o singură maşină, în timp ce suma rămasă de amortizat este de circa 12.750 de lei pe autovehicul. „
Întrucât toate demersurile noastre de a le găsi utilitate au eşuat, piaţa fiind foarte scăzută iar dotările microbuzelor fiind undeva sub standard vă propunem demararea procedurilor de valorificare a acestora conform legii”, se arată în încheierea
adresei emisă de conducerea societăţii Eltrans către acţionari.