Emil Săndoi, selecţionerul Naţionalei de Tineret şi-a felicitat jucătorii la finalul partidei cu Rusia pentru devotamentul arătat pe teren dar şi pentru victoria clară obţinută cu scorul de 3-0. „
Era un meci important chiar decisiv, chiar unul dintre cele două jocuri decisive, eu vreau să îi felicit pe jucători în primul rînd, eu cred că merită cu prisosinţă aceste felicitări, am reuşit să blocăm punctele forte ale adversarilor pentru că au cîţiva jucători foarte importanţi, jucători chiar cu experienţă internaţională. Am reuşit să ne punem în valoare argumentele pentru victorie, cred că am fost cît se poate de disciplinaţi, organizaţi, concentraţi pe întreaga durată a partidei”, a declarat
Emil Săndoi, antrenorul Naţionalei de Tineret a României. Selecţionerul a mai afirmat că rezultatul este unul extrem de important pentru tinerii jucători cooptaţi la naţionala de tineret, avînd în vedere că acest rezultat are o conotaţie semnificativă asupra fotbalului internaţional. Emil Săndoi a mai spus că singurul regret pe care îl are este modul în care se obţine calificarea la un astfel de campionat.
„Chiar îmi pare rău că la nivel de echipe de tineret calificarea la un turneu final este foarte dificilă pentru că, chiar dacă ne calificăm din această grupă şi eu cred că nu mai putem să scăpăm calificarea, vom ajunge la play off. Pentru că asta este situaţia. Din 52 de echipe la turneul final merg decît 7. Dar important pentru noi ca prim pas era să obţinem o victorie astăzi, o victorie cît se poate de meritată”, a mai spus
selecţionerul. Prin acest rezultat obţinut la Botoşani, Naţionala de Tineret s-a poziţionat pe primul loc în grupă.