Bucuria a fost nemăsurată pentru beneficiarii acestui moment, dar și pentru preotul lăcașului de cult.
Persoanele cu deficiențe de auz din județul Botoșani au avut parte, în urmă cu două zile, de momente pline de încărcătură sufletească și duhovnicească.
S-a întâmplat în Biserica ”Sfântul Antonie cel Mare” din municipiul Botoșani, acolo unde duminică Sfânta Liturghie a fost tradusă în limbajul mimico-gestual pentru persoanele cu deficiențe de auz aflate în locașul de cult.
”Mulțumim din suflet pentru primire părintelui paroh Dumitru Butnariuc, de la Biserica Sfântul Antonie cel Mare, Botoșani”, a precizat Daniel Hliban, preşedintele Sucursalei Teritoriale Botoșani a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România.
Pe 3 decembrie 2019, când se marchează Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, un moment nu mai puțin emoționant s-a derulat în Botoșani, când persoanele cu deficiențe de auz au prezentat rugăciunea Tatăl Nostru, în limbajul mimico-gestual. (video jos)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024