A tras aer adânc în piept şi a trimis mingea spre vinclu, mingea a lovit bara şi s-a dus în poartă.
„E specialitatea casei, îmi place să execut loviturile libere, mă bucur că am reușit să înscriu la al doilea meci al meu în Liga 1. Victoria asta nu înseamnă însă nimic dacă nu reușim să câştigăm etapa viitoare cu Viitorul. Știam de la început ce ne așteaptă aici, ce presiune va fi pe noi”, a afirmat
Cristian Danci la Digi Sport.
Acesta speră ca FC Botoşani să îşi îndeplinească obiectivul de a evita retrogradarea.
„A mai avut şi alte astfel de execuţii la antrenamente, de asta a şi fost lăsat să bată”, a spus
Marius Croitoru, cel care a fost eliminat în minutul 70.
Cristian Danci este născut în 1988 şi a fost transferat în pauză competiţională de la Metalul Reşiţa, aceasta şi pentru că antrenorul Leo Grozavu mai lucrase cu el şi îl aprecia. L-a folosit în primul meci din sezonul de primăvară, cu Săgeata Năvodari, după care n-a mai fost utilizat în următoarele două partide.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
ACUM: FC Botoşani a bătut Vaslului în 10 oameni