Anunțul Institutului Naţional de Statistică vine cu doar câteva zile înainte de încheierea procesului de recensământ în România.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat, marţi seara, că în judeţul Botoşani s-a recenzat toată populaţia estimată.
”Este oficial! Avem primul judeţ în care s-a recenzat toată populaţia estimată! Felicitări locuitorilor din judeţul Botoşani pentru implicarea în recensământ, atât în etapa autorecenzării, cât şi acum”, au transmis, marţi seară, reprezentanţii Institutului Naţional de statistică.
Potrivit acestora, până la 6 iulie, peste 75% din populaţia estimată fusese recenzată, în ambele etape, autorecenzare şi recenzarea prin interviuri faţă în faţă.
Amenda pentru cei care refuza să fie recenzați începe de la 1.000 de lei și ajunge până la 3.000 de lei. Deja, câteva zeci de persoane au de dat bani pentru că au refuzat să participe la recensământ.
Recensământul continuă până pe 17 iulie.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024