Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au confirmat faptul că nici una dintre cele două lucrări de la evaluarea naţională ale fiului primarului din Salcea nu-i aparţin adolescentului.
DNA Suceava a transmis că a constatat falsificarea „tezelor la disciplinele limba şi literatura română şi matematică susţinute de un elev cu prilejul desfăşurării examenului de evaluare naţională, sesiunea iunie 2016, la Centrul de Examen – Şcoala Gimnazială ”Aurel Stanciu” Salcea”.
Prin urmare, procurorii DNA au sesizat Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în vederea luării măsurilor legale care se impun. Sesizarea înaintată a fost însoţită de documentaţia legală care atestă comiterea falsurilor.
Altfel spus, este de datoria ministerului de resort să ia măsurile ce se impun în cazul elevului din Salcea, admis deja la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, urmând ca ancheta referitoare la cei care au facilitat şi au pus la cale acest fals să fie continuată de procurorii DNA Suceava. Cel mai probabil, ministerul va dispune anularea celor două teze şi notarea cu 1 a tânărului pentru examenul de final de clasa a VIII-a.
Verdictul dat de procurorii de la Suceava a fost previzibil, însă doar pe jumătate. Dacă în primă instanţă planau suspiciuni cu privire la înlocuirea tezei de la limba română cu o lucrare perfectă, de 10, surpriza de la DNA a venit odată cu anunţul că nici lucrarea de la matematică nu-i aparţine elevului Ioan Ştefan Lungu.
Cu note mici în perioada de gimnaziu, fiul lui Ilie Lungu a atras atenţia după ce la proba de limba română a bifat calificativul maxim, iar la matematică a obţinut 8,25, note ce l-au trimis în fruntea clasamentului absolvenţilor şcolii din Prelipca.
Interesant este că media cu care fiul primarului din Salcea a terminat cei 4 ani de gimnaziu a fost 7,96, cu mult mai mică decât media de la evaluarea naţională, potrivit jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava. Media sa de admitere în liceu a fost 8,83, punctaj ce i-a permis să intre la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, secţia Ştiinţe Sociale, prima lui opţiune în ceea ce priveşte admiterea la liceu.
Lucrările elevilor suceveni au fost corectate în judeţul Botoşani, unde a fost demarată o anchetă. Prima care a confirmat că scrisurile de pe cele două teze diferă a fost şefa Inspectoratului Şcolar Botoşani, Mihaela Huncă.
“S-au verificat cele două teze şi s-a constatat o suspiciune de fraudă. Pe două teze - cea de la limba şi literatura română şi teza de matematică - scrisurile sunt diferite”, declara Huncă.
De cealaltă parte, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Suceava spun că au direcţionat ancheta către Ministerul Educaţiei şi aşteaptă rezultatul acesteia.
Vezi și: Deșteptăciunea beizadelei primarului ”pârâtă” prin... tel verde
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile