Directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) Botoșani a reacționat la acuzele care i-au fost aduse în mod public printr-o serie de declarații făcute miercuri, 7 august 2019.
Pe principiul „Hoțul strigă hoțul”, Eugen Țurcanu recunoaște că există un conflict mai vechi între el și medicul Mihai Maxim însă care ar fi în realitate cauzat de o serie de „afaceri” cărora le-ar fi pus capăt prin înlăturarea firmei care se ocupa de activitatea de ecarisaj.
Despre medicul veterinar, a spus că face obiectul mai multor cercetări disciplinare și că a fost sancționat de două ori cu avertisment pentru că refuză să răspundă la telefonul de serviciu și orice formă de colaborare cu conducerea.
„Pur și simplu au tras din bugetul local cât mai mulți bani. Practic se semnau situații de lucrări inexistente, s-au umflat tot felul de situații de lucrări, nu s-au întocmit acte cu anii pe acolo, într-o inconștiență crasă și din partea companiilor care au lucrat cu noi și din partea dlui (medicul veterinar n.r.). Eu regret că am ajuns în această situație dar se pare că altă soluție nu există decât să tai cangrena care este acolo”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA Botoșani
Directorul DSPSA a declarat din nou că nu l-a agresat fizic pe Mihai Maxim. Și că medicul ar fi de fapt paravanul unor afaceri orchestrate de la București.
„Este strigătul de disperare al unor interese foarte mari din padocul public. Erau facturi lunare de 15.000 de euro pentru servicii inexistente. Numai că ele sunt contravizate de acest individ Maxim. Și îi transmit public pe această cale dlui vicepreședinte ANSVSA să-și ia labele de pe padocul public Botoșani. A interzis tututor cabinetelor veterinare din Botoșani să lucreze cu noi și nu reușim să găsim asistenți veterinari în niciun cabinet din Botoșani pentru că toți când aud de adăpostul public, nu, nu ne băgăm”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA Botoșani
Printre serviciile medicale decontate dar neefectuate ar fi inspecția zilnică a animalelor sau partea de sterilizări. Plus adopțiile.
„Am găsit 1.000 și ceva de adopții nesemnate niciuna, nu știu unde au plecat animalele care teoretic trebuiau să aibă în spate cereri de adopție, documente justificative a spațiului, veniturilor celor care adoptă, nesemnate de nimeni, nici de Trioconstruct, nici de Helmi Vet, nici de adoptatori. Și s-au plecat câini nu știu unde, într-o căsuță poștală din Ontario Canada”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA Botoșani
În completarea celor declarate, Eugen Țurcanu a declarat că are un teanc de documente care probează cele afirmate public de el.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024