Doi europarlamentarii români, Cristian Buşoi şi Mihai Ţurcanu, au lansat luni un ghid pentru accesarea fondurilor europene direct la Bruxelles. Este vorba de domenii precum proiectele de mediu, educaţie, sănătate, protecţia consumatorului, IMM, universităţi şi institute de cercetare.
”Dincolo de axele de finanţare şi de programele pe care România le-a negociat cu UE, care vor fi accesate prin Ministerul Fondurilor Europene sau alte instituţii din România, exista oportunităţi de a accesa fonduri europene direct la Bruxelles în domeniul proiectelor de mediu, educaţiei, sănătăţii, protecţia consumatorului, IMM, universităţi şi institute de cercetare. (…) Ceea ce am sintetizat în aceste broşuri sunt doar informaţiile de bază, care pot orienta pe cei care pot şi doresc să obţină astfel de finanţări’‘, a declarat europarlamentarul Cristian Buşoi, citat de Finantare.ro.
El a mai spus că în ghid au fost incluse şi link-urile de unde se pot obţine informaţii mai detaliate, dar şi cereri de finanţare. De asemenea, a precizat că proiectele trimise direct la Bruxelles intră în competiţie cu proiecte din celelalte ţări membre ale UE, ceea ce ridică anumite dificultăţi suplimentare, dar că pot fi accesate pe fondurile europene din România.
Ghidul a fost tipărit în 2000 de exemplare şi va fi trimis primăriilor, organizaţiilor non-guvernamentale relevante şi fiecărei universităţi din România, iar varianta electronică va fi publicată pe site-urile personale ale acestor europarlamentari.
CITEŞTE ŞI:
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile