Subiectul crizei refugiaților care iau calea Europei în speranța salvării, a ajuns și pe buzele liberalilor botoșăneni. Europarlamentarul Mihai Țurcanu, prezent la conferința organizată la sediul PNL Botoșani, în cursul zilei de vineri, a luat cuvântul și a atins acest subiect atât de mediatizat în Europa.
Discuțiile între liberali, referitor la refugiați, s-au centrat pe ideea, dacă România va oferi sau nu o mână de ajutor, cu toate că nu a aderat la Spațiul Schengen. ”Am stabilit să votăm împotrivă sau abțineri, eu personal m-am abținut de la acest vot. Suscită atâta dezbatere și cred că nu avem încă destule argumente, noi ca și țară nu putem să asumăm cu certitudine acest lucru. Este îngrijorător pentru toți cetățenii României, toată Europa este îngrijorată pentru ceea ce va urma să se întâmplă cu 120 de mii de oameni și probabil, acest lucru va crește, dar nici nu poți să întorci spatele unor oameni care trăiesc în teroare în țările lor”, a spus Mihai Țurcanu.
De altfel, politicianul a mai arătat că s-a stabilit ca România să aibă o poziție de abținere sau să fie împotriva acestor cote ”mai ales după ce președintele Klaus Iohannis a avut acele ieșiri, bazate pe foarte bune argumente. Noi nu putem duce acolo decât mesajul României și mesajul, prin președintele Klaus Iohannis a fost să fim împotriva acestor cote sau să ne abținem”, a spus Țurcanu. Întrebat dacă criza imigranților a fost provocată, liberalul a declarat că ”acei oameni nu fug de bine”.
(Ș.V.)
BLOCADA la Botoșani: Peste 100 de amenzi și șoferi lăsați fără permis
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Un botoșănean a rămas pe drumuri în plină iarnă, un incendiu i-a distrus casa
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Începe mica recalculare a pensiilor (și) la Botoșani: CE pensionari vor primi mai mulți bani
Ramona Lupu
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile