În noiembrie anul trecut, pentru o locuință socială din Centrul Istoric al municipiului Botoșani, reprezentanții societății comerciale Locativa solicitau sprijin din partea unui executor judecătoresc pentru evacuarea unei chiriașe.
Sînziana Secrieru și echipaje ale jandarmilor s-au ocupat de eliberarea locuinței care se află într-o clădire din spatele Direcției de Asistență Socială, cu acces printr-un gang întunecat și evitat în general de trecători.
Din locuința respectivă a fost evacuată Oana I. Însă nu neapărat din cauza datoriilor, ci a stării înaintate de degradare a imobilului.
La trei luni distanță, mai exact pe 7 februarie 2022, urmare a unor cereri pentru noi repartiții în Centrul Vechi, primarul Cosmin Andrei a ajuns în zonă și la locuința amintită.
Dintr-una dintre camere a țâșnit pe geam un bărbat care se aciuase acolo și care era, se pare, fratele fostei chiriașe, proaspăt ieșit din penitenciar. Ar fi spart unul dintre geamuri după ce a rupt sigiliul aplicat de executorul judecătoresc și s-a făcut comod. Ba chiar s-a reconectat singur la rețeaua electrică, fiind iarnă și rece în interior. Până a fost deranjat de edilul-șef.
La o zi distanță, pe 8 februarie 2022, la această locuință a Primăriei gestionată de Locativa a ajuns din nou executorul judecătoresc Sînziana Secrieru, însoțită de echipaje de jandarmi și reprezentanți ai companiei municipalității, printre care și juristul Cezar Nicuță.
Musafirul nepoftit plecase deja, pentru a nu fi găsit de forțele de ordine mai ales. Executorul judecătoresc a semnat un nou proces-verbal prin care s-a asigurat că spațiul este eliberat și predat în această stare societății Locativa, care mai departe are datoria de a securiza accesul în interior.
După întâlnirea cu cetățenii din Centrul Istoric, care au vrut să știe ce alternative ar avea la părăsirea locuințelor actuale, primarul și-a reiterat mesajul prin care această zonă ar urma să devină una fără asistați sociali.
„Am primit o solicitare din partea societății Locativa pentru a emite repartiție în două spații care s-au eliberat în Centrul Istoric. Am declarat că nu mai emit repartiții pentru Centrul Istoric și am procedat în consecință. Am trimis o adresă societății Locativa prin care spațiile eliberate vor intra în conservare. Am vrut să văd cum se prezintă aceste spații, ce alți chiriași mai sunt în imobile și am avut surpriza neplăcută să constat că sunt improprii pentru locuit, degradate și prezintă pericol pentru cei care locuiesc acolo”,
Cosmin Andrei, primar
A solicitat companiei Locativa demararea procedurilor pentru expertizarea clădirii în vederea consolidării pe viitor, după ce vor fi mutați toți chiriașii. Și conservarea locuințelor libere:
„Mă țin de promisiune, nu mai fac nicio repartiție în Centrul Istoric, dimpotrivă încerc să-i scot pe cei de acolo pe măsură ce vom avea alternative”.
În cazul locuințelor sociale, edilul-șef intenționează să propună și o modificare de regulament prin care să se prevină acumularea de datorii la chirie și utilități și să fie instituită...
„obligativitatea administratorului ca o dată la 3 luni de zile să verifice starea acestora, să nu mai ajungem în situația în care suntem acum”.
În general, imaginea locuințelor sociale este una greu de digerat. Și în mod frecvent, la evacuările cu executorul judecătoresc, spațiile rămase în urmă cu greu ar mai putea fi luate în vreun calcul pentru noi repartiții. Adică să fie considerate locuibile, chiar și de cineva cu pretenții mai puține, pentru că majoritatea sunt adevărate focare de infecție.
Acest fenomen al neglijării bunurilor publice nu mai trebuie să continue, spune primarul: „în mediul privat niciun proprietar nu este atât de delăsător cu bunul său, să nu verifice care este starea imobilului măcar la două, trei luni. Și același lucru trebuie să se întâmple și cu patrimoniul Primăriei municipiului Botoșani, care acum este lăsat de izbeliște”.
În general, asistații fac parte din categoria socială a cetățenilor fără loc de muncă și cu studii la nivel minimal, de la care așteptările sunt reduse spre zero. Și care nu produc aproape niciun aport societății, dimpotrivă. Comunitatea trebuie să depună eforturi pentru supraviețuirea lor. Și statul.
Într-un interviu acordat în luna decembrie a anului 2021 publicației Botoșăneanul, directorul adjunct al SC Locativa SA a atins subiectul chiriilor la locuințele sociale.
„La locuințele sociale nu au mai fost modificate chiriile de foarte mult timp, vorbim de anul 2008. Din 2008, dacă facem un calcul toate au crescut, absolut tot: apă, căldură, gunoi. La ANL a mai scăzut, dar în cazul locuințelor sociale nici măcar prin indicele de inflație nu s-au reactualizat chiriile. Fiindcă se pare că, la nivel de țară cuantumul acestor chirii a fost uitat de către cei care au în subordine partea de chirii a locuințelor”,
Florinel Gornea, director adjunct SC Locativa SA
De obicei, asistații sociali plătesc sume derizorii pentru luna stată în locuința statului, iar acestea sunt de: „14 lei, 16 lei, 18 lei. Sunt și chirii zero fiindcă știți și dvs. că dacă este cineva cu handicap în familie, plătește chirie zero. Și vin la noi să ne spună că de ce îi dăm afară că au restanțe la apă și astea. Nu spune de ce mă dai afară, că nu am restanțe la chirie. Ar fi culmea să apară și chirii cu minus, în mintea unora. Își permit unii, pe lângă că nu plătesc chirie și să distrugă și când îi dăm afară spun că avem ceva cu ei. Eu sunt sigur că, dacă li s-ar pune chirie de 2 lei ar înregistra restanțe și nu o spun la derută”.
Mulți care au venituri, nu le declară, „uită să-și plătească gunoiul, deși fac un gunoi foarte mare”. Iar cea mai mare chirie la o locuință socială de la Botoșani este de 212 lei însă acestea „sunt cazuri rare fiindcă sunt și niște suprafețe mai mari aici și ei sunt mai mulți”, a încheiat directorul Locativa.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024