“Promovabilitate DE TOT RÂSUL la BACALAUREAT în BOTOȘANI!”. Acesta este titlul unui articol din Evenimentul Zilei cu privire la rezultatele înregistrate de elevii botoşăneni în urma soluţionării contestaţiilor la examenul de bacalaureat. Şi asta în condiţiile în care la Botoşani, procentul de promovabilitate a crescut cu trei puncte procentuale după reevaluarea lucrărilor contestate. Redăm mai jos articolul integral din publicaţia amintită.
“Contestațiile nu vor influența cu nimic rezultatele Bacalaureatului din Botoșani, acolo unde învață unii dintre cei mai slabi elevi ai țării. Inițial, doar 39% dintre elevi reușiseră să treacă cu brio examenul maturității, iar datele arată că cele 1400 de contestații nu au adus nicio îmbunătățire.
Din 3.373 de candidaţi prezenţi un număr de 2054 au fost respinşi și numai câțiva se pot lăuda că rezultatul contestației le-au mărit șansele de a intra la facultate. Schimbări notabile s-au întregistrat la notele extrem de mici, astfel că un 4,80 a fost transformat, cu indulgența corectorilor, într-un 6 minim de trecere. Punctajul maxim îl vor avea, și în 2012, elevii Colegiului Național "Mihai Emineascu", cel mai bine cotat din Botoșani”.
VEZI AICI REZULTATELE FINALE DE LA BAC
CITEŞTE ŞI:
Botoşani, cea mai mare creştere la bac după contestaţii – LISTA FINALĂ A NOTELOR