Cei mai mulţi membri ai CNA - Constantin Duţu, Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Răsvan Popescu, Mihai Mălaimare, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Lorand Turos - deţin mai multe clădiri şi terenuri, însă unul dintre ei, Mircea Valeriu Deacă, pare că abia reuşeşte să supravieţuiască. Agenţia Mediafax a efectuat o analiză a averilor componenţilor Consiliului Naţional al Audiovizualului din care reiese că Mihai Mălaimare şi soţia au avut în ultimul an fiscal venituri de 256.810 lei, adică peste două miliarde şi jumătate de lei vechi.
Mai exact 69.264 de lei au fost încasaţi de ex-deputatul de Botoşani ca membru al CNA, 60.768 de lei ca director al Teatrului Masca, 47.899 de lei ca şi conf. univ. dr./ decan al Universităţii Spiru Haret şi 23.998 de lei din drepturi de autor). Soţia sa, Anca Florea, a avut venituri de 42.551 de lei ca regizor artistic al Teatrului Masca şi 12.330 de lei (convenţie civilă).
Mihai Mălaimare deţine un apartament în Bucureşti, cu o suprafaţă de 118 mp, dobândit prin cumpărare în anul 1995. De asemenea, Mihai Mălaimare şi soţia lui, Anca Florea, deţin împreună din anul 2000 o casă de locuit în Bucureşti, de 310 mp, şi o casă de vacanţă din 2010, în Proviţa, de 189 mp. Pe de altă parte, Mihai Mălaimare şi soţia deţin mai multe terenuri în Bucureşti, Baldana,
Botoşani şi Proviţa.
CITEŞTE ŞI:
Mălaimare : PSD-iştii botoşăneni aveau afaceri bănoase cu statul
Mihai Mălaimare are mai multe conturi deschise la BCR în anul 2007, cu valori diferite: 15.966,79 de euro, 16.297,79 de euro, 533,55 de euro, 2.970,80 de lei, 4.776,16 de lei, 4.198,14 de lei şi 2.091,37 de lei. El deţine şi tablouri cu o valoare de sub 2.000 de euro şi un autoturism Citroen C3, fabricat în 2008.
Mihai Mălaimare a devenit deputat de Botoşani în 2004, când a candidat pe lista PSD, iar în 2008 a obţinut un nou mandat, tot din partea social-democraţilor. Ulterior, în urma unui conflict cu Constantin Conţac şi după trecerea PSD în opoziţie, a intrat în PNL, partid aflat la putere. În ultimele luni de mandat, când a devenit o certitudine că nu va mai candida la Botoşani, şi-a închis cabinetul parlamentar pe care l-a înlocuit cu o căsuţă poştală.
CITEŞTE UN INTERVIU REALIZAT CU MIHAI MĂLAIMARE LA SCURT TIMP DE LA SCHIMBAREA PARTIDULUI:
« UNUL CARE TRECE DINTR-O BANCĂ ÎN ALTA E UN FEL DE TRĂDĂTOR »