Consilierul Local Romulus Eram strânge deja de patru zile semnături pentru a-şi depune ca independent candidatura la alegerile locale. El îşi doreşte un nou mandat de consilier municipal, refuzând oferta PNL de a fi trecut pe lista pentru Consiliul Judeţean.
De luni şi până joi fostul viceprimar a adunat deja 250 de iscălituri din cele 1.000 care îi sunt necesare la dosarul care va rrebui să îl depună la Biroul Electoral de Circumscripţie Botoşani.
„Am oameni la care m-am dus şi mi-au dat semnătură. E foarte multă muncă. La şcoli e închis că e vacanţă şi am mers în nişte medii în care mă cunosc oamenii şi mi-au dat. Deci am adunat singur, pe formula asta”, ne-a declarat
Romulus Eram. Acesta are ca termen limită data de 9 mai pentru colectarea semnăturilor şi crede că în două săptămâni va reuşi să atingă acest nivel. Ulterior, pentru a intra în Consiliul Local va avea nevoie de circa 1.800 de voturi în condiţiile unei prezenţe la urne de 40-45%.
Un singur indepedent intrat în CL timp de două decenii
Miercuri seară acesta a participat la şedinţa Biroului Politic Local al PNL, unde şi-a informat colegii că nu şi-a schimbat hotărârea de a intra ca independent în cursa pentru CL. Acest lucru va presupune cel puţin temporar plecarea sa din PNL.
„Cred că varianta este cu suspendare. O să cer că, dacă nu depun, nu îmi primesc candidatura la Biroul Electoral şi trebuie să aduc hârtie să dovedesc că am depus cerere pentru suspendarea mea din partid”, a mai spus
Romulus Eram. Acesta nu cunoaşte decât un singur caz, cel al profesorului Nicolae Pavlică, ales de botoşăneni ca indepedent în 1996.
CITEŞTE ŞI:
Prima victimă a listei Ţurcanu – Roxana, un consilier pleacă din PNL
Scandal de la Portariuc cu ameninţare de demisie în PNL