Primăria Botoşani va trebuie să suporte din buget propriu o sumă uriaşă de bani fiindcă n-a reuşit să finalizeze la timp Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa. Deşi potrivit contractului iniţial lucrările trebuiau terminate încă din vară, acum, când ne apropiem de sfârşitul anului, nu s-au efectuat decât aproximativ 55%.
O spune Asociaţia Consultanţilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE), care a inventariat toate proiectele aflate încă în derulare în toată ţara. Sunt 505 proiecte la nivel naţional care nu vor fi duse la bun sfârşit până la 31 decembrie 2015, motiv pentru care autorităţile locale vor trebui să suporte din surse proprii lucrările ce au mai rămas de făcut. În cazul Parcului Cornişa este vorba de 30,6 milioane de lei pe care Primăria Botoşani va fi nevoită să îi cheltuiască peste partea de cofinanţare la care era obligată şi care înseamnă alţi 33,4 milioane lei.
În momentul în care Ovidiu Portariuc a devenit primar, era deja programată licitaţia pentru desemnarea constructorului, numai că edilul şef a anulat-o, ajungându-se ca lucrările să înceapă peste încă 11 luni.
„Beneficiarul a întâmpinat dificultăţi cu lipsa de personal, care a dus la întârzierea procedurilor de achiziţii”, se precizează în raportul ACRAFE.
Primarul a motivat apoi întârzierea lucrărilor prin unele erori de proiectare şi prin diferendele apărute cu Armata.
CE PROMITEA OVIDIU PORTARIUC CÂND S-A SEMNAT CONTRACTUL:
Contractul pentru Cornişa semnat cu spectatori, dar fără camarilă FOTOGALERIE
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024