Organizaţia judeţeană a PSD a reuşit anul trecut să facă de patru ori mai mulţi bani decît şi-a propus. Aceasta reiese dintr-o situaţie financiară întocmită de trezorierul Vasile Hălăşanu şi semnată de preşedintele Gheorghe Marcu în posesia căreia am reuşit să întrăm.
După cum se poate observa şi în fotocopie, pentru 2009, an cu două campanii electorale, una pentru alegerile europarlamentare şi alta pentru prezidenţiale, social-democraţii botoşăneni şi-au propus venituri de 117.240 lei şi au reuşit să încaseze nici mai mult, nici mai puţin de 446.980 lei. Aproximativ 10% din această sumă a provenit din donaţii, iar restul din cotizaţii. Interesant este că grosul banilor s-a dus pe „alte cheltuieli”, fără a se specifica despre care anume este vorba, dar şi că anul precedent s-ar fi consumat energie şi apă de peste 10.000 de lei. În final 2009 s-a încheiat pe plus, cu un excedent de cîteva sute de lei. Printre cei mai importanţi contributori s-au aflat Gheorghe Marcu (25.175 de lei), Răzvan Rotaru (24.620 de lei), Andrei Dolineaschi (24.330 de lei), Costică Macaleţi (20.900 de lei) şi Victor Palamariu (18.080 de lei).
Aproape 200 de milioane pleacă la Ponta
Pentru 2010 PSD-iştii şi-au adoptat un buget asemănător proiectului din 2009 şi care a fost ulterior depăşit, adică venituri de 101.760 de lei, din care mai bine de trei sferturi să provină din „contribuţii permanente”. O treime ar urma să fie cheltuiţi pe salarii, 15.000 pe întreţinere spaţii/administrative, iar 17.000 de lei pentru achiziţia unor bunuri de inventar. Interesant este că o bună parte din încasările programate pentru acest an, mai exact 18.000 de lei, trebuie daţi conducerii centrale de partid.
Fast and Furious pe drumurile din Botoșani: CE viteză a fost înregistrată în județ
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Divorț marcat de violență: Botoșăneancă amenințată cu moartea de soț
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
APIA Botoșani: ANUNȚ privind stadiul autorizării plăților aferente anului de cerere 2024
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Secretele din spatele prețurilor | Cum rivalizează fondurile de ten Catrice cu Fenty Beauty
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile