Începând de luni, compania de apă şi canalizare a judeţului nu va mai fi condusă de Gabriel Cîrlan. Ceea ce Botoşăneanul anticipa marţi dimineaţă s-a întâmplat astăzi.
Consiliul de administraţie al SC Nova Apaserv SA s-a întrunit în şedinţă, iar pe ordinea de zi avea trecut inclusiv un punct privind încetarea înainte de termen a mandatului directorului general. Deşi cel puţin teoretic social-democraţii nu ar fi avut majoritatea care să le permită aprobarea, Gabriel Cîrlan nu a mai aşteptat să se ajungă la respectivul proiect şi în startul şedinţei a cerut reducerea contractului de mandat până pe 19 septembrie.
„Au intervenit nişte schimbări la alegerile locale şi am înţeles să mă retrag. A venit o altă echipă cu alte idei, o susţin în continuare cu toate ceea ce ştiu şi am învăţat eu. Am preluat o barcă găurită şi am predat o unitate la care în patru ani s-au făcut investiţii de zeci de milioane de euro în reţele”,
Gabriel Cîrlan, fost director SC Nova Apaserv SA.
Până în luna decembrie a anului trecut se efectuaseră în mandatul acestuia investiţii de circa 50 de milioane de euro prin programul european de extindere a reţelelor de apă şi canalizare.
Dincolo de investiţii, poate cea mai mare realizare a acestuia o reprezintă însă trecerea unităţii pe profit.
Contractul de mandat îi expira în luna aprilie a anului viitor.
4 ani, două luni şi două săptămâni a ocupat funcţia de director general
Efectiv, mandatul va înceta luni, urmând probabil să revină pe postul ocupat anterior, de inginer şef al sucursalei Ştefăneşti-Săveni.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024