Hotărârea Guvernului prin care Dan Şlincu a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Botoşani a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri urmând să depună şi jurământul.
În aceste condiţii au început discuţiile privind consilierii care vor activa la cabinetul primului reprezentant al Guvernului în Botoşani.
Deocamdată sigură că va face parte din această structură este Alexandra Huţu (foto în stânga Doinei Federovici), actuala consilieră de la cabinetul parlamentar al senatorului Doina Federovici.
Tânăra social-democrata, care este fiica Mariei Huţu, primar de Vârfu Câmpului, ar urma să fie cooptată pe postul de director de cancelarie.
Ocupanţii celorlalte două posturi încă nu s-au stabilit, existând posibilitatea de a veni măcar o persoană de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, acolo unde Dan Şlincu a activat mai bine de patru ani.
Potrivit legii, activitatea membrilor cancelariei prefectului încetează în momentul în care prefectul îşi predă mandatul.
FOTO: Facebook
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024