În 2012 a sărbătorit câștigarea alegerilor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani la Hotel Premier, în 2015 și-a marcat terminarea mai devreme a mandatului și ieșirea din politică la Rediu. Florin Țurcanu a ținut să le mulțumească unora dintre colaboratorii pe care i-a avut de-a lungul anului organizând o petrecee la cabana nou construită.
Vineri, în jurul orei 16:00, Florin Țurcanu, îmbrăcat în costum și soția sa, Roxana Anușcă, într-o rochie portocalie, și-au așteptat oaspeții chiar la intrarea în restaurant. Venirea unor invitați, precum cea a deputatului Verginel Gireadă cu soția sa, Aneta, primarul de Mihai Eminescu, a fost chiar prilej de îmbrățișări fierbinți. Odată ce s-a mai strâns lumea s-a făcut o poză de grup, după care s-a intrat în restaurant. Aici, fostul președinte al PNL Botoșani a ținut să treacă pe la fiecare invitat, după care s-a așezat singur la o masă și a tot scris ceva minute bune. Oaspeții au avut la dispoziție bufet suedez și... muzică populară, care a început să se difuzeze la scurt timp de la sosirea foștilor colegi.
Printre aceștia s-au regăsit senatorul Viorel Grigoraș, venit cu o mașină de teren Audi roșie, însoțit fiind de fiul său, Radu Grigoraș, Mihai Țurcanu, europarlamentarul frate al lui Florin, primarii de Mileanca, Prăjeni, Șendriceni și Știubeni, viceprimarul de Dorohoi și foștii primar de Roma, Constantin Humelnicu și Avrămeni, Ioan Cârnu. Au fost prezenți consilierii locali Stelian Pleșca, Gabriel Murariu și Radu Lebădă și foștii consilieri de la cabinetul de președinte al CJ Botoșani. Nu au lipsit președintele municipal al Tineretului Național Liberal, Sorin Cornilă și lidera Organizației Femeilor Liberale, Sânziana Secrieru. Printre participanți s-a regăsit și Gabriel Cîrlan, director general al SC Nova Apaserv SA și Liviu Rădășanu, fostul director adjunct de la Memorialul Ipotești.
Florin Țurcanu a condus PNL Botoșani timp de șase ani, după ce a preluat șefia în primăvara anului 2009, de la Liviu Câmpanu. A pierdut-o pentru un proces verbal încheiat după o ședință de partid desfășurată la câteva săptămâni după debutul mandatului de lider al PNL Botoșani în urma unei plângeri depuse de două liberale apropiate tocmai de cel de la care preluase șefia organizației.
[[galerie-foto]]
Panouri publicitare dezafectate din mai multe zone ale orașului
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
După cazul cu 100.000 de euro: PRECIZĂRI importante cu bonusurile acordate angajaților la pensionare
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Gabriela Erdic
Jan 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Fraudă în numele RAR cu un document important pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile