Democrat-liberalii botoşăneni au sărbătorit târziu în noapte noua echipă instalată la municipiu. După miezul nopţii, în jurul orei 0:45, zona centrală a oraşului era încă înţesată de automobilele unor participanţi la consiliul local de coordonare.
Lucrările acestuia au avut loc la Hotelul Rapsodia, astfel încât membrii formaţiunii de guvernământ au putut „rămâne pe poziţii” şi pentru partea neoficială a scrutinului. Astfel, la ora menţionată în Piaţa Revoluţiei erau încă parcate automobilul Mitsubishi Outlander condus de deputatul Cătălin Buhăianu, BMW-ul Adei Macovei sau Ford-ul de la Primărie folosit de obicei de Florin Ghiorghiţă, în timp ce în faţa hotelului era maşina de la Senat a noului preşedinte al filialei municipale, Daniel Humelnicu. Consilierul judeţean Cristian Achiţei, responsabil cu unul dintre scandalurile serii la conferinţă, a părăsit hotelul pe la 0:30, alături de soţie şi de directorul adjunct al SC Eltrans SA Iulian Apotrosoaei, însă potrivit unuia dintre proaspeţii vicepreşedinţi, petrecerea ar fi durat până la 4 dimineaţa.