Povestea împărţirii banilor de la bugetul de stat pe localităţi de anul trecut are şanse mari să se repete în acest an, însă la dimensiuni şi mai mari. Alianţa dintre PSD şi PNL din Consiliul Judeţean va hotărî practic modul în care vor fi distribuite cele 26,9 milioane de lei repartizate administraţiei publice locale prin bugetul de stat. Conform unor surse din ambele formaţiuni, liberalii vor să primească aceeaşi sumă ca anul trecut, iar social-democraţii vor să recupereze şi ceea ce nu li s-a dat în 2011, atunci când PNL s-a aliat cu PDL.
80% din bani pentru primăriile USL
Consiliul Judeţean prin Mihai Ţâbuleac a întocmit un proiect de hotărâre care a fost înmânat vicepreşedinţilor CJ Mihai Aroşoaie şi Cătălina Lupaşcu. Acesta prevede o distribuire a fondurilor în funcţie de criteriile prevăzute de lege, precum lungimea drumurilor sau numărul de locuitori, însă şansele de a fi adoptat sunt egale cu zero. USL ar urma să amendeze practic întregul buget şi să propună o cu totul altă împărţire a banilor. Neoficial, 45% din bani ar fi direcţionaţi spre primăriile PSD, 35% spre cele PNL, iar restul la cele controlate de PDL. Joi după-amiază liderii PSD s-au întâlnit cu primarii lor şi au discutat despre buget, iar vineri PNL-iştii urmează să facă acelaşi lucru. Consilierii judeţeni, inclusiv vicepreşedinţii celor două formaţiuni, au fost practic scoşi în totalitate din joc, negocierile fiind purtate de senatorul Gheorghe Marcu din partea social-democraţilor şi cuplul Florin Ţurcanu – Verginel Gireadă din tabăra liberalilor.
Faliment programat la drumuri
Dacă tăierea banilor primăriilor conduse de democrat-liberali este oarecum de aşteptat dat fiind modul în care acestea au fost avantajate anul trecut în detrimentul celor social-democrate, se prefigurează în schimb o veritabilă tragedie bugetară la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP). Conform proiectului asumat de preşedintele CJ Mihai Ţâbuleac, din cele 9,3 milioane de lei atribuite prin bugetul de stat 6 milioane ar trebui să ia calea DJDP, iar 3 milioane să fie utilizate pentru lucrări la drumurile orăşeneşti şi comunale. USL-iştii vor însă să mai ia încă 4 milioane din banii DJDP şi să îi transfere la drumuri comunale, direcţionându-i spre primăriile PSD şi PNL, în perspective campaniei electorale ce va avea loc în acest an. Punerea în practică a acestei iniţiative ar însemna practic falimentarea DJDP. Cele 2 milioane lei care ar rămâne la dispoziţia instituţiei nu ar ajunge nici măcar pentru deszăpezire, în condiţiile în care într-o iarnă cheltuiala cu activitatea de iarnă se ridică la circa 3,5 milioane de lei. Directorul DJDP a aflat joi de dorinţa liderilor celor două formaţiuni şi a ieşit stupefiat din Palatul Administrativ.
“Vom face drumuri cu hârleţul, asta e concluzia. O să arunce lumea cu pietre în noi”, spunea
Romeo Caciuc, directorul executiv al DJDP. Acesta susţine că bugetul instituţiei ar scădea practic de zece ori faţă de anul 2005, atunci când direcţia a avut 20 de milioane de lei pentru lucrări. Anul trecut a avut 6,8 milioane de lei, iar în urmă cu doi ani în jur de 7 milioane.
“Sunt drumuri care tot din cauza problemelor financiare anul trecut nu am intervenit, anul acesta nu intervenim şi atunci le pierdem”, a mai spus
directorul Caciuc.
Luni e ziua decisivă
Astăzi la ora 11:00 conducerea CJ se va întâlni cu primarii pentru a discuta pe seama bugetului, şedinţa fiind prevăzută de lege, dar neavând decât caracter consultativ. Luni ar urma să se întrunească în şedinţă extraordinară consilierii judeţeni şi să împartă efectiv banii. Joi după-amiază USL-ul încă nu avea întocmit amendamentul, adică propria variantă de împărţire a banilor, acest lucru fiind posibil să aibă loc chiar în timpul şedinţei.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
CJ dă drumul la robinetul cu bani pentru primării - gaură de 10 milioane în 2012
Judeţul alungat de la masa de Crăciun – 0 lei la Botoşani, 1 milion la Suceava