Casa de Cultură a Sindicatelor are în sfîrşit director. Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR) l-a numit cu titlu de interimar, pentru o perioadă de cinci luni pe Valentin Rău, referent cultural în cadrul instituţiei. Numirea acestuia a creat un veritabil scandal în fruntea unităţii.
Ea a fost oficial comunicată membrilor consiliului de administraţie vineri la amiază şi în semn de protest trei din cei cinci componenţi au părăsit şedinţa şi au anunţat că nu vor mai lua parte la întrunirile CA. Este vorba de liderii judeţeni de la Cartel Alfa, BNS şi CSDR. Aceştia nu sunt de acord cu nominalizarea lui Rău.
„Am anunţat oficial că nu mai participăm la nici o şedinţă a consiliului de administraţie şi la nici o acţiune organizată de dl.Rău”, a declarat
Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani. Acesta susţine că în precedenta perioadă în care a fost director Valentin Rău ar fi avut un comportament inadecvat la adresa sindicaliştilor, despre care ar fi spus că nu fac nimic pentru casă
. „Deocamdată, pînă la următorul consiliu de administraţie, sperăm să se reglementeze situaţia directorului”, a afirmat
Gheorghe Constantinescu, preşedinte CSDR Botoşani.
Culmea este că Valentin Rău a fost numit retroactiv în funcţie, adică începînd cu data de 15 noiembrie a anului trecut. Aceasta în condiţiile în care de atunci şi pînă joi 28 ianuarie prerogativele de director, inclusiv dreptul de semnătură, au fost deţinute de contabilul şef Brînduşa Badiu. Probabil că tocmai din acest motiv Rău a refuzat să prezinte decizia de numire reporterului MartorIncomod.ro.
„Aceasta este părerea lor şi nu pot să comentez. Atît timp cît sunt pe funcţie am să încerc să îmi fac treaba”, a spus
Valentin Rău despre criticile aduse de unii sindicalişti. El susţine că, de fapt, împotriva sa este doar Oroşanu, în timp ce Gheorghe Constantinescu şi Vasile Chiru nu s-ar fi pronunţat. Sigur este că e sprijinit de liderul judeţean al CNSLR Fraţia.
Consiliul de administraţie al Casei Sindicatelor :
Valentin Rău, director interimar (foto dreapta)
Ştefan Ţarcă, lider CNSLR Frăţia
Marius Oroşanu, lider Cartel Alfa
Vasile Chiru, lider BNS
Gheorghe Constantinescu, lider CSDR
Sergiu BĂLĂŞCĂU