Conducerea naţională a PDL a decis să sisteze în totalitate organizarea alegerilor interne în cadrul organizaţiei de la Botoşani. Deşi s-a recunoscut doar decalarea scrutinului pentru preşedinţia filialei judeţene, în realitate democrat-liberalii botoşăneni nu au voie să desfăşoare astfel de activităţi nici măcar la nivelul secţiilor de votare. Conform calendarului stabilit de Biroul Permanent Naţional, pe 27 aprilie trebuia demarat deja procesul electoral la Botoşani prin organizarea alegerilor la nivelul secţiilor de votare. „Practic, de săptămîna viitoare va începe oficial această acţiune”, anunţa pe 23 aprilie Cristian Achiţei, secretar general adjunct al PDL Botoşani. Acest lucru nu s-a mai întîmplat. În urmă cu exact o săptămînă, cînd au fost la Botoşani, vicepreşedinţii naţionali Gheorghe Falcă şi Gheorghe Flutur nu şi-au dat acceptul pentru demararea scrutinelor interne, deşi reprezentanţii PDL Botoşani au cerut ca, pînă la analiza situaţiei conducerii filialei judeţene, să se poată derula alegeri măcar la nivelul secţiilor de votare. Cei doi nu au fost însă de acord cu aşa ceva. Motivul este unul simplu. Prin desemnarea conducerilor de subfiliale s-ar fi putut impune simpatizanţi ai unui posibil candidat la şefia judeţeană, care astfel şi-ar fi pregătit din timp terenul pentru alegerile de la judeţ.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024