Plecarea senatorului Liviu Câmpanu din Uniunea Naţională pentru Progresul României va produce aproape sigur schimbări şi în fruntea Prefecturii Botoşani. Daniel Moruzi, cel care a dobîndit funcţia susţinut fiind de parlamentarul fost la UNPR îşi pregăteşte demisia.
Al doilea reprezentant al Guvernului în judeţ vede normal un astfel de gest atît timp cît omul care l-a sprijinit pentru a ocupa actualul post nu se mai află la guvernare.
“Mă gîndesc serios să îmi dau demisia pentru că mi se pare un gest corect faţă de mulţi care aşteaptă gestul ăsta. Mi se pare absurd ca Liviu să fie în Opoziţie, iar eu să ocup în continuare postul ăsta. Eu am zis de mai multe ori că nu mă mai simt un reprezentant al Guvernului în teritoriu”, a afirmat
Daniel Moruzi pentru
Botoşăneanul.ro.
“Eu oricum abia aşteptam să mi se termine mandatul”
Acesta a fost învestit în funcţie pe data de 19 ianuarie a acestui an şi încă o ocupă cu titlu de interimar. Mandatul îi expiră în luna ianuarie 2011, însă nu este dispus să mai aştepte finalizarea acestuia pentru a încheia conturile cu Prefectura.
“Înainte de a mă propune un partid pentru acest post, pe mine m-a susţinut un singur om. E clar că m-a susţinut şi un partid, dar înainte de asta un om", ne-a mai spus
subprefectul. El are postul de comisar al Gărzii Financiare suspendat şi, în mod normal, dacă pleacă de la Prefectură ar trebui să revină la această instituţie.