Postul de televiziune Tele’M nu va mai putea fi recepţionat în municipiul Botoşani prin reţeaua de cablu UPC. Compania a decis ca începînd cu data de 2 aprilie 2010 să îl scoată din grilă. Motivul invocat de reprezentanţii acesteia este că au apărut unele probleme contractuale între cele două părţi. S-ar părea că SC Tele’M SA continuă să aibă datorii la UPC. Conform contractului încheiat, firma botoşăneană trebuie să plătească o anumită sumă de bani pentru a fi introdusă între programele preluate de UPC, iar SC Tele’M SA ar fi adunat datorii la furnizorul de cablu. În aceste condiţii s-ar fi luat decizia scoaterii postului din grilă, Tele’M pierzînd astfel în jurul a 25.000 de potenţiali telespectatori.
Postul a avut probleme în a fi vizionat în municipiu încă de la înfiinţare. Deşi a emis întîia dată pe 15 ianuarie 2007, abia pe 1 octombrie 2008, cînd conducerea postului era asigurată de Sorin Bradu, s-a reuşit intrarea în grila UPC. Pe 14 iulie 2009, cînd administrator al SC Tele’M SA era deja, ca şi acum, Geanina Carmen Olaru, postul a fost scos din grilă pentru 10 zile. Marţi, cînd postul este condus de aceeaşi persoană, UPC România a comunicat decizia de eliminare a Tele’M (foto Tele'M) din grila de programe. În acest fel postul va putea fi vizionat mai ales într-o mulţime de aşezări rurale, precum Coţuşca, Vorniceni sau Ştiubeni.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Memorialul Ipotești se pregătește pentru... Școala de vară
Oana Sava
Mar 12, 2025
Un preot din Botoșani donează mobilier pentru copiii care nu au unde să-și facă temele
Oana Sava
Mar 12, 2025
Scandal monstru în Centrul Vechi, șapte persoane au fost amendate
Oana Sava
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile