Are o viață la care mulți ar visa, însă, supărările nu l-au ocolit pe milionarul care se trage din Botoșani.
Într-o confesiune sinceră pe pagina sa de Instagram, Sebastian Dobrincu a povestit un episod neștiut din viața sa. „Leul” s-a dezbrăcat de secrete și și-a deschis sufletul în fața celor ce îl apreciază și îi urmăresc activitatea, scrie Substanțial.ro.
Milionarul declară că în urmă cu ceva timp s-a confruntat cu o depresie puternică. El și-a ascuns suferința față de toată lumea, de la familie, până la persoanele ce-i urmăreau activitatea și-i apreciau ascensiunea în lumea afacerilor.
În perioada în care s-a luptat cu boala secolului, depresia, Sebastian a slăbit nu mai puțin de 17 ani și a devenit bulimic. Și-a pierdut orice fel de motivație, nu îl mai încântau nici măcar reușitele profesionale.
Investitorul de la „Imperiul leilor” declară că în fiecare zi mergea pe plajă singur și se uita la cer. Lumea îl vedea realizat și împlinit din toate punctele de vedere, însă, în sufletul său se ascunde o durere fără margini.
„Am căzut într-o depresie puternică pe care până acum am ascuns-o tuturor, de la familie și apropiați până la publicul larg. Am început să nu mai pot dormi și mânca. Am slăbit 17 kg și am devenit bulimic. Mi-am pierdut orice motivație. Nu mă mai entuziasma nici succesul, nici banii, nici faima. Am lichidat mare parte din acțiunile și investițiile mele, mi-am delegat responsabilitățile și am abandonat orice proiect aveam în derulare.
Mă trezeam dimineața într-o casă de $4M în Los Angeles, mergeam singur pe plajă și stăteam acolo până seară, uitându-mă la cer. Eram atât de trist! Însă, lumea mă vedea atât de împlinit, iar fiecare laudă sau apreciere, mă îngropa și mai tare. Țineam tot în mine și nu îndrăzneam să alterez imaginea perfecta din ochii oamenilor”.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024