Peste 200 de liberali au luat noaptea trecută drumul capitalei. La solicitarea conducerii centrale a partidului organizaţia de la Botoşani a pus la dispoziţia doritorilor cinci autocare pentru participarea la mitingul de joi, din Bucureşti.
Oamenii au venit de prin toate colţurile judeţului, de la Ştiubeni la Vârfu Câmpului şi de la Cordăreni la Suharău. Erau coordonaţi chiar de primari, care la rândul lor au luat calea capitalei. În mijlocul liberalilor sau a simpatizanţilor acestora s-a aflat chiar deputatul Florin Ţurcanu, care a coordonat întreaga acţiune şi care la rândul său a urcat într-unul dintre autocare.
„Vrem alegeri anticipate, vrem Guvern de tehnocraţi, vrem democraţie în România”, a declarat
preşedintele PNL Botoşani înainte de plecare. Participanţii la acţiune au venit cu o mulţime de bannere şi pancarte, unele dintre acestea cu conţinut oarecum obscen.
„Udrea, Chioru şi cu Boc, vino să ţi-o trag la ciocc”, era unul dintre mesajele cu care liberalii au plecat spre Bucureşti. Grupul de la Dorohoi, în care s-au aflat atât preşedintele Constantin Bursuc, cât şi predecesorul său Sorin Clim, a venit îmbrăcat cu tricouri albe peste geci, pe care se puteau observa mesaje precum
„Vrem anticipate” , „Nu mai vrem parcuri, nu mai vrem pârtii, vrem locuri de muncă”. Tot dorohoienii aveau şepci albe cu inscripţia
„pentru că ne pasă”. Mitingul este programat în jurul orei 15:00, iar plecarea a fost dirijată de Viorel Grigoraş, membru al Biroului Politic Judeţean, care a pus mai multe maşini la dispoziţie de la RVG, firmă pe care o patronează.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Liberalii botoşăneni în frunte cu Ţurcanu pleacă la Bucureşti