Decalarea reluării livrării apei cu aproximativ o oră şi jumătate este pusă de reprezentanţii SC Apa Grup SA pe seama faptului că apa intrată din baraj în reţeaua de aducţiune era extrem de mîloasă.
Potrivit acestora, dacă ar fi fost preluată în acea stare, s-ar fi înfundat filtrele din reţea, iar curăţarea acestora ar fi putut dura şi o săptămână. În aceste condiţii furnizarea a reînceput vineri în jurul orei 13:30. Conducerea societăţii susţine că, mai departe, alimentarea a depins de înălţimea zonei în care locuiesc botoşănenii şi că singurele probleme apărute au fost cauzate de aerul ce a intrat în conducte. "Îmi pare rău pentru botoşănenii care nu au avut apă începând cu seara de vineri. Îi înţeleg că sunt supăraţi, pe această caniculă lipsa apei înrăutăţeste situaţia. Îi rog să mă creadă, însă, că tot ce depinde de noi, facem. Îi rog să apeleze dispeceratul, iar noi vom trimite echipele de intervenţie pentru remedieri. La ce operaţiuni de amploare s-au făcut, mulţumesc cerului că n-au fost probleme mai mari", a declarat Maricel Georgescu, director general SC Apa Grup SA. Şefii societăţii susţin că în întreaga noapte de 13 spre 14 august echipele de intervenţie au lucrat pentru aerisirea segmentelor de reţea ce nu puteau să funcţioneze din cauza aerului intrat pe conducte. Solicitări au fost în zona restaurantului Mioriţa, pe strada Puşkin şi în zona Serconf. Sâmbătă, ultima zonă rămasă fără apă din cauza pernei de aer a fost Primăverii, căreia i s-au adăugat cvartalurile de blocuri din jurul Pieţei Viilor.
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024