Consiliul Județean Botoșani și Muzeul Judeţean Botoşani invită botoșănenii, luni, 20 decembrie 2021, ora 11:00, la deschiderea galeriei ,,Colecția de Artă”.
Evenimentul va avea loc în spațiul fostului magazin ,,City Galleryˮ, din Piața Revoluției, printr-o expoziție-eveniment, dedicată artistului Constantin Piliuță.
Lucrările expuse, aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, au participat, în 2021, la prestigiosul eveniment internațional Art Safari București, în cadrul expoziției ,,Constantin Piliuță – Culoare de zenitˮ.
Născut la Botoșani, în 4 februarie 1929, artistul a urmat cursurile Liceului ,,A. T. Laurianˮ din Botoșani și apoi a studiat, în perioada 1945 – 1949, la Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescuˮ București, sub îndrumarea lui Alexandru Ciucurencu. După debutul din 1956, a participat la cele mai importante expoziții colective organizare în țară, dar lucrările sale au fost expuse și în cadrul unor saloane și expoziții de artă românească organizate în străinătate: Moscova (1964), Varșovia (1979), Varșovia, Praga, Leningrad (1972), Atena, Cairo, Damasc, Teheran, Tunis, Moscova, Berlin, Glasgow (1974), Lisabona, Ankara, Atena (1975), Praga, Istanbul (1976), Paris, Copenhaga, Pekin, Shanghai, Ankara, New Delhi, Sofia (1977); Teheran, Lisabona, Lakewood-Ohio, Milwaukee Wisconsin (1978); Madrid, Ottawa, Ciudad de Mexico (1979); München (1994).
A luat parte la manifestări internaționale la New Delhi (1965), la Paris, la Salonul Independenților (1973), Kosice (1974); Cangnes-sur-mer, la Festivalul internațional de pictură (1977).
A avut expoziții personale în: București 1957, 1962, 1968, 1972, 1973 și în diverse alte orașe din țară, dar și în orașe din Europa: Veneția (1967) și Malmo (1970).
Pentru activitatea sa artistică a fost distins cu: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, 1967, Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a, 1971, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, 1971, Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române, 1974, etc.
Program de vizitare: zilnic 9:00 – 17:00.
Intrarea este gratuită cu respectarea normelor de protecție sanitare. Purtarea măștii este obligatorie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024