Astăzi, 17 februarie 2023, se împlinesc 55 de ani de când ministrul Forțelor Armate a hotărât înființarea centrelor militare, moment considerat ca fiind începutul procesului de formare a organelor militare teritoriale din Armata României.
Cu prilejul acestei aniversări, în data de 16 februarie 2023, la Centrul militar județean Botoșani s-a organizat o activitate festivă în cadrul căreia au fost prezentate istoricul, tradițiile militare din județul Botoșani, misiunile și rolul Centrului militar județean în cadrul sistemului național de apărare și în relația cu comunitatea locală.
La ceremonial au participat, alături de personalul unității, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, reprezentanți ai eșaloanelor superioare, comandanții unităților militare din garnizoană, comandanți și șefi ai structurilor din sistemul național de apărare, siguranță națională și ordine publică, cadre militare în rezervă și retragere care au activat în cadrul unității.
Ceremonia a început cu prezentarea onorului către șeful de stat major al Centrului militar zonal Iași, colonel Mihai – Florentin Balmoș, și intonarea Imnului Național al României. A urmat serviciul religios, citirea mesajelor eșaloanelor superioare și alocuțiunile reprezentanților autorităților publice locale.
În încheierea ceremonialului militar, șeful de stat major al Centrului militar zonal Iași, colonel Mihai – Florentin Balmoș, și comandantul Centrului militar județean Botoșani, locotenent colonel Ovidiu Damian, au înmânat plachete, embleme, distincții și diplome aniversare participanților și au dezvelit placa aniversară.
Ceremonia militară a fost un prilej potrivit pentru organizarea Zilei Porților Deschise, dedicată personalului participant la activitate pentru a vizita unitatea și expoziția dedicată Regimentului 8 Roșiori – participant la cele două conflagrații mondiale – care a avut cazarma în actuala locație a unității, prezentată de către col.(rz.) dr. Sergiu Balanovici.
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024