Zece persoane au constituit un grup infracțional organizat având ca scop producerea, în mod clandestin, în afara antrepozitului fiscal a unor țigarete contrafăcute.
În perioada 5-6 aprilie 2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere (DPCMIIT) a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) și din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat un număr de trei percheziții domiciliare, pe raza județelor Neamț și Botoșani.
Acțiunea s-a desfăşurat în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în producerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat și deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării peste limita prevăzută de dispozițiile legale, folosirea unei embleme și a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant, precum și producerea, depozitarea unor mărfuri purtând mărcile folosite legitim de alt comerciant, în scopul de a induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari și contrafacerea unei mărci.
În cauză s-a reținut faptul că zece persoane au constituit un grup infracțional organizat având ca scop producerea, în mod clandestin, în afara antrepozitului fiscal a unor țigarete contrafăcute.
În acest scop, suspecții au achiziționat, în cursul anului 2021, o fabrică de țigarete pe care au instalat-o într-o hală dintr-un fost complex zootehnic, situată pe raza localității Humulești, județul Neamț.
De asemenea, aceștia au achiziționat cantitatea de circa 20.000 de kilograme de tutun mărunțit, o cantitate mare de carton imprimat cu sigla unui comerciant cunoscut, foițe din folie de plastic, foițe de hârtie și filtre cu intenția de a fabrica 1.000.000 pachete de țigarete, fără a deține autorizație în acest sens. Aceste pachete de țigarete puteau fi vândute pe piața neagră, la prima mână, cu suma totală de 2.000.000 de euro. Pentru a asigura conspirativitatea locației în care era amplasată fabrica, aceasta era monitorizată de membrii grupării. De asemenea, pentru a nu putea fi descoperită cu ajutorul unor camere care funcționează pe principiul termoviziunii membrii grupării au placat clădirea cu polistiren.
Cu ocazia percheziției domiciliare desfășurată în hala din localitatea Humulești, jud. Neamț a fost identificată fabrica clandestină de producere și ambalare de țigarete contrafăcute, precum şi numeroase pachete de ţigări, importante tutun vrac, o linie de tocat, fermentat, mărunțit și uscat tutun, materiale și materii prime folosite în procesul de producție, asamblare și ambalare a țigaretelor.
La sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Iași, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de șase persoane.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024