Vești bune pentru clienții Modern Calor, beneficiari ai cardului de energie.
Societatea aflată în subordinea municipalității botoșănene a anunțat că facturile pot fi plătite cu acel card de energie primit de la stat.
„S.C. Modern Calor S.A., furnizorul de energie termică în sistem centralizat al municipiului Botoșani, aduce la cunoștința clienților săi, beneficiari ai „cardului de energie”, că își pot achita facturile de energie termică, restante sau curente folosindu-se de acesta”,
este mesajul transmis de reprezentanții societății
Pentru a putea face acest lucru, clienții au nevoie de: cardul de energie primit prin Poșta Română, actul de identitate și factura Modern Calor (curentă sau restantă).
Cu aceste documente, botoșănenii își pot achita facturile direct la poștaș, la orice subunitate a Poștei Române sau online prin aplicația pusă la dispoziție de compania menționată anterior.
Reamintim că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a oferit oamenilor vulnerabili sprijin pentru plata facturilor la energie.
În total, este vorba despre o sumă de 1.400 lei, care este acordată însă în două tranșe. Primii bani au intrat pe cardurile beneficiarilor la începutul acestei săptămâni.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024