Aproape sigur, Cornel Șfaițer va fi instalat miercuri la Politehnica. În aceeași zi, relațiile oficiale cu Sepsi Sfântu Gheorghe vor înceta, chiar dacă patronul covăsnenilor a încercat să-l păstreze.
Sâmbătă a apărut informaţia legată de faptul că Politehnica Iaşi va fi condusă din această săptămână de Cornel Şfaiţer. Vehiculată de mai mult timp în Copou, ştirea a fost confirmată de mai multe surse, inclusiv din cadrul clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, pe care Şfaiţer l-a condus din vara lui 2019 şi l-a dus în cupele europene anul trecut.
Omul de afaceri a făcut sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, anunţul că renunţă la funcţia de manager al grupării covăsnene, urmând a prelua conducerea Politehnicii.
Vestea a stârnit reacţia publică a patronului de la Sepsi, Laszlo Dioszegi, care, pentru a nu rupe colaborarea cu Şfaiţer, pe care îl apreciază foarte mult, a anunţat că e dispus ca acesta să rămână şi manager la Sfântu Gheorghe şi să fie şef la Poli. Acest lucru nu este însă posibil, din cauza regulamentelor fotbalistice, scrie ziaruldeiasi.ro.
Drept urmare, Şfaiţer nu va mai ocupa nicio funcţie oficială la Sepsi de miercuri, când este prevăzută instalarea la Iaşi, eventualele relaţii de colaborare viitoare cu gruparea din Covasna urmând a fi neoficiale.
Viitorul conducător al Politehnicii are 56 de ani, domiciliază în comuna botoşăneană Vorona şi are mai multe afaceri, cea mai cunoscută fiind legată de producerea vodcii Voronskaya.
Politehnica a mai purtat discuţii în trecut cu Şfaiţer, însă acestea nu s-au concretizat. De această dată, omul de afaceri a fost convins să vină la Iaşi de semnalele dinspre Consiliul Local Iaşi că în acest an vor fi aprobate fondurile necesare desfăşurării unei activităţi fotbalistice fluente la Iaşi.
Concret, Poli ar putea primi de la bugetul local circa două milioane de euro. Aceşti bani ar putea asigura stingerea unei mari părţi din datoriile actuale, estimate la un milion de euro, menţinerea în Liga a II-a în acest sezon şi punerea bazelor pentru atacarea promovării în campionatul următor. În 2021, Poli a încasat circa 1,6 milioane de euro de la municipalitate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ambulanța chemată pe Pietonalul Unirii: Botoșănean, la un pas de moarte din cauza frigului
Oana Sava
Nov 22, 2024
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024